Donald Trump îndeamnă la realegerea lui Viktor Orban în funcția de premier al Ungariei

Externe

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat că ”susţine cel mai complet” campania în vederea realegerii liderului suveranist ungar Viktor Orban, ”un mare lider respectat de toţi”, în alegerile din aprilie 2022, relatează AFP.

Premierul ungar Viktor Orban ”îşi iubeşte din tot sufletul ţara şi caută securitatea poporului său”, afirmă Trump într-un comunicat laudativ, în care îndeamnă la susţinerea liderului suveranist în alegerile din aprilie 2022, care se anunţă extrem de strânse.

Donald Trump, care evocă ”treaba remarcabilă” a lui Viktor Orban în ”protejarea Ungariei, frânarea imigraţiei ilegale, crearea de locuri de muncă”, teme dragi fostului preşedinte republican, l-a asigurat de ”sprijinul său cel mai complet”.

”Este un mare lider, respectat de toţi”, insistă miliardarul. Această susţinere a provocat o serie de critici în tabăra democrată. ”Trump spune tare ceea ce Partidul Republican a acceptat de mult timp. El preferă autocaraţia democraţiei liberale”, denunţă într-un mesaj postat pe Twitter un fost conslier al lui Barack Obama, Ben Rhodes.

Pe când se afla la putere, miliardarul l-a primit pe Viktor Orban la Washington, în pofida faptului că numeroşi lideri europeni criticau poziţia liderului ungar cu privire la migranţi şi lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali (LGBT).

Viktor Orban se plânge de o pierdere a unei ”susţineri internaţionale majore” după plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă. El s-a demarcat de numeroase condamnări internaţionale şi a îndemnat ca Statele Unite ”să nu fie judecate” după asaltul de la Capitoliu, la 6 ianuarie, al unor susţinători ai miliardarului republican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *