elevi

Elevii cu cerințe educaționale speciale vor avea locuri distincte la admiterea în licee din acest an

Social

Elevii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) din şcolile de masă şi şcolile speciale vor avea locuri distincte la admiterea în licee pentru anul școlar 2020-2021. Cererile de înscriere vor fi depuse în perioada 30 iunie – 5 iulie, iar pe 6 iulie este programată repartizarea pe locurile distinct alocate. Totodată, elevii cu CES pot participa la etapa de repartizare computerizată din data de 10 iulie, informează Ministerul Educației.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a emis ordinul care reglementează acordarea locurilor distincte pentru elevii cu CES din școlile speciale și de masă, peste numărul de locuri din unitățile respective de învățământ, în urma parteneriatului cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), a anunțat, vineri, Ministerul Educației.

Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate se realizează de către Comisia de admitere județeană/a municipiului București.

”Elevii cu CES din învățământul special și de masă, care au absolvit clasa a VIII-a, au la dispoziție locuri distinct alocate. Aceștia vor depune, în perioada 30 iunie – 5 iulie, la Comisia de admitere județeană/Comisia de admitere a municipiului București, cererile de înscriere pentru admiterea pe locurile distinct alocate.

Pe 6 iulie 2020, Comisia de admitere județeană/Comisia de admitere a municipiului București va efectua repartizarea acestor candidați pe locurile distinct alocate. Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale pot participa la etapa de repartizare computerizată din data de 10 iulie”, precizează MEC.

De asemenea, elevii cu CES din învățământul special și de masă, absolvenți ai claselor a VIII-a, se pot înscrie la etapa a doua de repartizare pe locurile distinct alocate, în perioada 30 iulie – 3 august 2020.

Elevii cu CES, care din anumite motive nu au avut posibilitatea să participe la examen și care totuși doresc să susțină probele în perioada 22 – 26 iunie 2020, se pot înscrie la etapa specială de Evaluare Națională, în conformitate cu prevederile legale. Înscrierea se realizează în baza certificatului de orientare școlară și profesională a elevului.

Mai multe detalii privind înscrierea pot fi obținute de la unitățile de învățământ și de la inspectoratele școlare, conchide sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *