Turneul final al Campionatului European de fotbal din 2020, EURO 2020, a fost amânat pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia Norvegiană pe contul său de Twitter, în urma teleconferinţei organizate, marți de UEFA.
Evenimentul din această vară ar fi trebuit organizat în 12 oraşe gazdă, în perioada 12 iunie – 12 iulie, inclusiv de Bucureşti.
Din cauza pandemiei de coronavirus, campionatele europene au fost suspendate, la fel ca Liga Campionilor şi Liga Europa.
Echipa naţională de fotbal a României urma să întâlnească pe 26 martie, de la ora 21:45, la Reykjavik, selecţionata Islandei, într-o partidă contând pentru semifinalele play-off-ului EURO 2020. Dacă învingea în această partidă, România trebuia să înfrunte, pe 31 martie, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în faţa Bulgariei sau Ungariei.