elevi

Examenul de Titularizare 2021 va avea loc – miercuri 21 iulie

Social

Miercuri, 21 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2021, proba scrisă.

Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 4 de centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naţionale, privind normele de acces în spaţiile de examen în vederea protejării candidaţilor şi a personalului implicat, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.

Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris candidaţi, Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situaţii speciale (pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere).

În aceste situaţii, comisiile judeţene de organizare şi desfăşurare a concursului asigură condiţii de egalizare a şanselor pentru candidaţii cu deficienţe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcţie de particularităţile individuale şi de cele specifice deficienţei respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte2021.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare, dar şi pe site-ul
http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 28 iulie. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior, în data de 3 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele şcolare în luna august 2021.

Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2021, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *