ministerul turismului

Execuția bugetară a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului în primele 11 luni – a fost de 85%

Social

Execuția bugetară a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în primele 11 luni, a fost de 85%, procent raportat la totalul creditelor bugetare acordate instituției pentru anul 2022, în valoare de 3.882.519.000 lei. Plățile efectuate în această perioadă însumează 3.321.997.305 lei, potrivit unui comunicat al ministerului.

„Am promis că vom face tot ce ne stă în putință pentru a fi alături de antreprenorii români, într-o perioadă de crize suprapuse. Așa am și făcut, iar rezultatele vorbesc de la sine. În primele 11 luni ale anului, MAT are o execuție bugetară de 85%. Speranța noastră este ca această reușită să conteze, iar în perspectiva definitivării și adoptării bugetului de stat pentru următorul an, să primim sume importante, astfel să putem continua ceea ce am început”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Încă de la începutul acestui an, MAT a virat toate sumele aferente măsurii HoReCa 1 către aplicanții eligibili, fiind acordate, totodată, ultimele granturi beneficiarilor celui de-al doilea apel al Măsurii 1 și celor ai Măsurii 2. Programele menționate, dedicate compensării pierderilor suferite de antreprenori în urma resticțiilor impuse de pandemia COVID-19, se află în etapa de monitorizare.

Pentru programul IMM AGRI-FOOD, plățile sunt în curs de finalizare. Informațiile la zi arată că, dintr-un total de 3.469 de contracte încheiate, mai puțin de 200 de beneficiari așteptă, în cel mai scurt timp, virarea sumelor. Referitor la Start-Up Nation România și Diaspora, dar și la programul Femeia Antreprenor, precizăm că MAT se află în curs de verificare a celor aproape 26.500 de cereri de finanțare. Rezultatele vor fi anunțate în prima parte a anului 2023.
„Printre obiectivele stabilite, menționez lansarea schemei pentru stimularea incomingului și a celei destinate operatorilor economici care activează în domeniul balneo & balneoclimatic, noi ediții ale programelor de microindustrializare și de dezvoltare a incubatoarelor tehnologice și, nu în ultimul rând, sperăm să fie posibilă HoReCa 2 – o măsură pentru care noi am îndeplinit toți pașii necesari, însă care necesită și implicarea altor instituții”, a mai spus Constantin-Daniel Cadariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *