Expoziţia Filatelică Naţională TimFilEx 2023

Social

Romfilatelia introduce emisiunea de mărci poştale Expoziţia Filatelică Naţională TimFilEx 2023.
Evenimentul marchează un secol de la prima expoziţie filatelică română şi de la primul congres al filateliştilor români, organizat la Timişoara în perioada 22-25 septembrie 1923.

Expoziţia TimFilEx 2023 se va desfăşura în perioada 21-24 septembrie a.c.
Emisiunea, alcătuită din 2 mărci poştale, 1 coliţă dantelată şi un plic „prima zi”, va intra în circulaţie joi, 21 septembrie a.c., data deschiderii Expoziţiei naţionale, cu participare internaţională, gazdă fiind Universitatea de Vest din Timişoara.

TimFilEx 2023 este organizată de Asociaţia Filatelică Timişoara sub patronajul Federaţiei Filatelice Române şi cu recunoaşterea Federaţiei Europene de Filatelie (FEPA), de Universitatea de Vest din Timişoara şi se ghidează după Regulamentele Federaţiei Internaţionale de Filatelie (FIP) în vigoare.

Prima marcă poştală, cu valoarea nominală de 9 lei, redă un detaliu din clădirea Universităţii de Vest, asociată cu logo-ul Expoziţiei.
Universitatea de Vest din Timişoara a fost înfiinţată prin decret regal la sfârşitul anului 1944, în urma unor demersuri ale intelectualilor bănăţeni, concretizate printr-un Memoriu adresat Guvernului şi argumentând necesitatea înfiinţării unei Universităţi în Timişoara.

În momentul de faţă Universitatea are 11 facultăţi, oferind 75 de programe de studii universitare, peste 90 de programe de masterat în 34 de domenii de studii academice de licenţă.
Holul sediului central al Universităţii, construit, începând cu 1962, sub coordonarea arhitectului Hâns Fackelmann, a devenit în ultimii ani, locul predilect unde se desfăşoară principalele manifestări filatelice în Timişoara.
Cea de-a doua marcă poştală, cu valoarea nominală de 14 lei, prezintă afişul expoziţiei din 1923, precum şi coperta revistei filatelice timişorene „Der Banater Philatelist”, nr. 8 / 1923.

Coliţa dantelată a emisiunii având timbrul cu valoarea nominală de 34 lei, prezintă Primăria Veche din Piaţa Libertăţii. Ridicată în stil baroc, între 1731-1734, după eliberarea de sub stăpânirea turcească de către Eugeniu de Savoia, Primăria Veche a găzduit administraţia locală până după al Doilea Război Mondial. La 1923, Camera de Comerţ şi Primăria reprezentau un sprijin real şi constant al mişcării filatelice timişorene. Centrul Pieţei Libertăţii (Piaţa de Paradă, Piaţa Prinţul Eugen) este străjuit de statuia Sfintei Maria şi a Sfântului Nepomuk, operă a sculptorilor vienezi Blim şi Wasserburger în anul 1756.

Romfilatelia mulţumeşte domnului Marius Muntean, Preşedintele Asociaţiei Filatelice Timişoara, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Emisiunea va fi disponibilă de Joi, 21 septembrie, în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *