Expoziţia „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”

Lifestyle

Biblioteca Academiei Române organizează marţi, 15 iunie 2021, vernisajul expoziţiei „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”. Evenimentul va avea loc în sala „Theodor Pallady” începând cu ora 11.

Manifestarea va fi deschisă de alocuţiunea acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care va evoca prestigioasa activitate a istoricului Nicolae Iorga, dedicată culturii române. Personalitatea multivalentă şi iniţiativele sale inovatoare în multe domenii culturale vor fi prezentate de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, de prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Bibliotecii Academiei Române, şi de prof. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române. Gabriela Dumitrescu, curatorul expoziţiei, va oferi detalii despre colecţia de documente din arhiva „Nicolae Iorga”, aflată în patrimoniul bibliotecii.

Expoziţia, concepută de Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară şi de Cabinetul de Stampe, Fotografie, Hărţi, aduce în atenţia publicului pagini de manuscris din studiile elaborate de Nicolae Iorga, fragmente de discursuri, corespondenţa cu personalităţi culturale şi politice ale epocii, pasaje din scrierile dramatice, articole referitoare la evoluţia societăţii româneşti, relevând calităţile de enciclopedist ale istoricului.

Fotografiile de grup şi de familie, volumele de scrieri, medaliile şi obiectele personale expuse, provenind din fondul Bibliotecii Academiei Române şi din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române, oferă repere esenţiale asupra preocupărilor de excepţie ale omului de cultură.
Istoricul Nicolae Iorga (1871-1940), membru titular al Academiei Române şi preşedinte al Secţiunii de Istorie (1924-1927), este o figură emblematică a vieţii româneşti din secolul XX. Teoretician al istoriei, medievist de prestigiu, promotor al istoriografiei şi al studiilor sud-est europene, traducător, scriitor, jurnalist, diplomat şi om politic, Iorga a contribuit în mod decisiv la consolidarea unităţii culturale a românilor din toate teritoriile.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 15-25 iunie 2021 şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10-15, cu respectarea tuturor normelor sanitare aflate în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *