facebook

Facebook va primi o amendă de 5 miliarde de dolari în SUA

Externe

Compania Facebook urmează să fie amendată cu 5 miliarde de dolari de către Autoritatea americană în domeniul concurenţei (FTC), după o anchetă care a scos la iveală încălcarea de către gigantul social media a normelor privind protecţia datelor personale ale celor 2,2 miliarde de utilizatori, a informat presa americană, citată sâmbătă de BBC.

FTC a investigat cu privire la acuzaţiile potrivit cărora compania de consultanţă politică cu sediul la Londra, Cambridge Analytica, care a lucrat pentru campania prezidenţială din 2016 a lui Donald Trump, ar fi obţinut în mod necorespunzător datele a circa 87 de milioane de utilizatori Facebook. Membrii FTC au votat săptămâna trecută în favoarea unui acord de înţelegere (3 voturi pentru, 2 voturi împotrivă).

Facebook şi FTC au declarat pentru BBC că nu au de făcut niciun comentariu cu privire la informaţiile publicate de presa americană. Cu toate acestea, BBC remarcă faptul că suma se încadrează în estimările făcute de Facebook la începutul acestui an, când a anunţat că se aşteaptă să primească o amendă de până la 5 miliarde de dolari.

Dacă suma se va confirma, aceasta va fi cea mai mare amendă impusă vreodată de FTC unei companii din domeniul tehnologiei. Amenda reprezintă un sfert din profitul anual al companiei.

Ministerul Justiţiei din SUA va analiza acordul, dar de obicei nu intervine pentru a schimba deciziile luate de FTC, potrivit presei din SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *