Neversea şi Untold

Fanii care și-au cumpărat bilete la Untold și Neversea le pot păstra pentru oricare dintre următoarele 3 ediții

Lifestyle

Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea oferă fanilor care și-au cumpărat deja bilete posibilitatea de a le păstra pentru oricare dintre edițiile din următorii trei ani.

Astfel, cei care și-au asigurat din timp un loc au la dispoziție 10 zile pentru a-și trasforma abonamentele de orice tip în abonamente ANYTIME, fară vreun cost suplimentar.

„Singurele certitudini sunt că, în acest moment, festivalurile UNTOLD şi NEVERSEA nu sunt anulate şi că reprezintă, în acest an, speranţa şi miracolul în care cred foarte mulţi oameni. (…) Faţă de aceşti oameni frumoşi, care cred în noi şi care au cumpărat deja zeci de mii de abonamente, avem datoria de a îi asigura că, indiferent de ce se va întâmpla cu ediţiile UNTOLD şi NEVERSEA în 2020, investiţia pe care au făcut-o în bucuria de a fi prezenţi la cele două festivaluri nu se pierde! Astfel, anunţăm că toţi fanii UNTOLD şi NEVERSEA, care sunt în prezent posesori de abonamente sau bilete pentru ediţia 2020, au posibilitatea să îşi transforme, gratuit, abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete Anytime, valabile timp de 3 ediţii”, au anunţat organizatorii.

Aceştia au precizat că toţi cei care au achiziţionat deja un abonament de orice fel, chiar şi bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în Anytime, care asigură accesul la una din următoarele 3 ediţii de festival, indiferent de data la care va avea loc, inclusiv în acest an.

„Toate caracteristicile abonamentului iniţial rămân aceleaşi, în continuare, iar termenul de schimbare în Anytime este valabil 10 zile, începând cu data de 27 aprilie 2020”, au subliniat organizatorii UNTOLD şi NEVERSEA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *