Festivalul Cinemascop se întoarce la Eforie Sud în perioada 1-5 august 2020

Lifestyle

Ajuns deja la a treia ediţie, festivalul Cinemascop îşi aşteaptă vizitatorii între 1-5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii şi turiştii au avut ocazia să participe la proiecţii de filme europene şi alte activităţi culturale şi educative în timpul primelor două ediţii.

A treia ediţie vine la pachet cu un set de reguli ce vor trebui urmate pentru desfăşurarea în siguranţă a festivalului. Pentru participarea la eveniment, purtarea măştii este obligatorie, la fel ca şi distanţarea fizică. Pentru asigurarea celei din urmă măsuri de siguranţă, locurile disponibile vor fi limitate. De asemenea, nu trebuie să uitaţi să vă dezinfectaţi mâinile cât mai des.

Grădina se va deschide în fiecare zi la ora 18:00, deoarece pe lângă filme, veţi avea ocazia de a vedea o expoziţie foto ce spune povestea proiectului şi veţi putea vizita o galerie de artă ce va prezenta artişti români, alţii în fiecare zi. Desigur, nu lipseşte zona de relaxare, iar surprizele vor fi pregătite să le descoperiţi. Imediat ce se lasă întunericul, de la ora 21:00, încep proiecţiile de film!

Cinemascop se deschide pe 1 august cu lungmetrajul belgian „Testamentul Nou-Nouţ”, nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin şi oferit de Delegaţia Valonia-Bruxelles. Comedia prezintă o situaţie inedită, un scenariu în care Dumnezeu ar trăi în zilele noastre, alături de fiica sa în vârstă de 10 ani şi soţia, într-un apartament din Bruxelles.

În a doua seară de festival, pe 2 august, spectatorii sunt invitaţi să vizioneze „Kolya”, o coproducţie cehă, britanică şi franţuzească din partea Centrului Ceh, care prezintă turnura neaşteptată din viaţa unui burlac de 55 de ani, fost violoncelist, ce ajunge să aibă în grijă un băieţel de 5 ani. Drama a fost premiată cu un Oscar şi cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

Ziua de luni, 3 august, vine cu „Excentricii: Pe partea însorită a străzii”, din partea Institutului Polonez, un film a cărui poveste se învârte în jurul lui Fabian, un emigrant de război şi dansator faimos, care se întoarce în ţara natală şi înfiinţează un big band de swing, devenind rapid favorit al publicului. Alături de Modesta, vedeta formaţiei, Fabian trăieşte o minunată poveste de dragoste, dar totul se schimbă atunci când femeia dispare.

În penultima seară de festival, pe 04.08, Cinemascop va rula lungmetrajul „Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut”, ce spune povestea lui Allan, un bătrân care se găseşte captiv într-un azil şi în ziua aniversării sale se hotărăşte să evadeze. Filmul va fi proiectat mulţumită Ambasadei Suediei în România.

Cu ocazia ultimei seri de festival, Cinemascop se încheie cu un film românesc, prima parte a antologiei „Amintiri din Epoca de Aur”, şi anume „Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”. Lungmetrajul vine din partea Institutului Cultural Român şi aduce la lumină nelinişti şi întâmplări specifice perioadei comuniste. „Amintiri din Epoca de Aur” a fost nominalizat pentru premiul Un Certain Regard în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.

Înainte de fiecare film de lungmetraj, spectatorii vor face cunoştinţă cu câte o eroină. Cum? Institul Francez vine la Cinemascop cu seria de filme scurt de animaţie „Voci curajoase – femeile care au schimbat lumea”, ce prezintă portretele a cinci femei, mai mult sau mai puţin cunoscute pentru modul revoluţionar în care şi-au croit propriul destin şi au scris istorie: Peggy Guggenheim, Leymah Gbowee, Sonita Alizadeh, Cheryl Bridges şi Naziq Al-Abid.

Cum arta este un element care a fost prezent de la prima ediţie, anul acesta, E T A J on wheels vine la Cinemascop cu un white cube, unde în fiecare zi vor fi expuşi artişti români: Pandele Pandele, Dumitru Gurjii şi Mircea Modreanu (expoziţie duo), Sebastian Iacob, Mihai Zgondoiu, Cristian Emil şi Diana Paun (expoziţie duo).

Centrul Ceh, organizatorul festivalului, păstrează tradiţia berii cehe oferite cadou vizitatorilor, însă anul acesta, pentru a asigura cât mai bine siguranţa tuturor, acest cadou tipic ceh va fi oferit spectatorilor la finalul proiecţiei. Pe lângă bere, bomboanele M&M’s care au făcut senzaţie la ediţia de anul trecut revin şi ele, în aşteptarea pofticioşilor de ceva dulce. Că tot a venit vorba de pofticioşi, un food truck îi va întâmpina pe cei care vor să treacă pragul grădinii: Republika Pljeskavica. Şi, desigur, intrarea va fi liberă! Eveniment Facebook aici.

Acum ştiţi ce aveţi de făcut între 1-5 august: masca la purtător şi ochii pe ecran!

Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România
Co-organizatori: Primăria Oraşului Eforie, Radef RomâniaFilm, Forumul Artelor Vizuale

Sponsori şi parteneri: Budweiser Budvar, M&M’s România, Fabrica de Pufi, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Centrul Cultural Judeţean Constanţa Teodor T. Burada, Institutul Polonez, Institutul Francez, Institutul Cultural Român, Ambasada Suediei din Bucureşti, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Ambasada Republicii Cehe, Casa cu Smochin, THR Marea Neagra, Pattern Media, Cu arta pe faţă, ETAJ on wheels, Republika Pljeskavica, Hotel Edmond, Hotel Cosmos, Hotel Mare Mar, Hotel Anca, Hotel Fortuna, Complex Fortuna, Hotel Mercur, Hotel Jiul, Hotel Atlantis, Hotel Splendid, Restaurant Economu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *