Gimnastică aerobică – Patru medalii pentru România la Europenele din Italia

Sport

Sportivii români au cucerit, duminică, patru medalii, una de aur, una de argint şi două de bronz, la Campionatele Europene de gimnastică aerobică de la Pesaro (Italia), în competiţia seniorilor.

Potrivit unui comunicat de presă al Federației Române de Gimnastică, “Teodora Cucu a fost cea mai medaliată gimnastă a competiției organizate la Vitrifrigo Arena, din Pesaro. Ea a urcat pe podium în toate probele în care a concurat: aur la Grup (împreună cu Gabriel Bocşer, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici şi Mihai Alin Popa), argint la Trio (împreună cu Daniel Ţavoc și David Gavrilovici) și bronz la Individual, probă în care cele 3 medaliate au fost departajate de 0,1 puncte.

Este a 3 – a medalie de aur la Grup (după europenele din 2019 și mondialele din 2021). Considerată o gimnastă care inspiră generația viitoare și publicul larg, Teodora Cucu a primit trofeul „Shooting Star” de la Smart Scoring.

Cea de-a 4 medalie la seniori a fost câștigată în proba de Aerobic dance, de Sarmiza Niculescu, Alina Radu, Sandra Dincă, Steliana Stoenescu, Flavia Sentea, Andreea Șotângă, Bianca Becze și Roberta Pleșa. Evoluția celor 8 gimnaste a fost recompensată cu bronz.

Medalia de argint de la echipe, obținută pe baza rezultatelor din calificări a completat un palmares de excepție al gimnaștilor seniori.
Juniorii români au demonstrat încă o dată valoarea de excepție a școlii de gimnastică aerobică. Ei au câștigat 6 medalii (aur la Aerobic dance, argint la echipe, Grup, Trio, bronz la Perechi și Trio).

Daria Mihaiu, Darius Branda, Mirela Frîncu, Larisa Suiu, Vlăduț Popa și Mădălin Boldea au impresionat cu coregrafia și execuția la Aerobic dance și și-au adjedecat titlul european în această probă.

La Grup, Claudia Gheorghe, Daria Mihaiu, Darius Branda, Vlad Siminea și Leonard Manta au fost la egalitate cu sportivii din Rusia, dar departajarea s-a făcut pe baza punctajului de la execuție, iar gimnaștii noștri au câștigat argintul.

Tot egalitate a fost și în proba de Perechi pentru locurile 2-3, Daria Mihaiu și Darius Branda câștigând medalia de bronz.

La Trio, duelul românesc dintre Mădalin Boldea, Vlăduț Popa, Vlad Siminea și Claudia Gheorghe, Claudia Ristea, Leonard Manta a fost “arbitrat” de gimnaștii din Rusia care au câștigat aurul, iar tricolorii argintul, respectiv bronzul.

Componenții delegației României au fost însoțiți de antrenoarele Mădălina Ciovee, Laura Cristache și Cristiana Spînu, de arbitrele Alina Drăgan, Cristina Dulgheroiu și Ramona Haidu, șef de delegație fiind Marcela Fumea”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *