Guvernul a adoptat hotărârea privind organizarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale

Social

În ședința de astăzi, Guvernul României a adoptat, la propunerea Ministerului Culturii, Hotărârea privind organizarea Oficiului de Film și Investiții Culturale, al doilea act normativ necesar pentru repornirea schemei de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice instituită prin H.G. nr. 421/2018.

Acest demers dovedește, din nou, angajamentul ferm al Guvernului de a reporni acest program de finanțare pentru a sprijini și dezvolta industria cinematografică națională, precum și de a promova patrimoniul cultural și talentul cineaștilor atât în țară, cât și în străinătate.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 39/2023, am creat cadrul legislativ necesar preluării și repornirii schemei de ajutor de stat, în cadrul unei instituții specializate subordonate Ministerului Culturii – Oficiul de Film și Investiții Culturale, iar hotărârea adoptată astăzi detaliază atribuțiile acestei instituții.

Următoarea etapă va fi adoptarea, prin hotărâre a Guvernului, a procedurii de decontare a proiectelor depuse în cadrul schemei de ajutor de stat și, începând cu data de 30 septembrie 2023, conform termenului prevăzut de OUG nr. 39/2023, Oficiul de Film și Investiții Culturale va prelua administrarea schemei de ajutor de stat și va relua analiza proiectelor restante.

„Mi-am afirmat în varii ocazii sprijinul ferm pentru a reporni programul de cash rebate și a achita datoriile acumulate de statul român față de producătorii de film din țară și din străinătate. Înființarea Oficiului reprezintă un pas esențial pentru atragerea investițiilor naționale și străine în acest sector cultural cu mare impact economic și pe care, împreună cu Guvernul din care fac parte, dorim să îl ducem la bun sfârșit în acest mandat.

Am convingerea că vom reuși să punem în mișcare toate mecanismele necesare pentru ca atât proiectele care așteaptă decontarea cererilor de plată, cât și proiectele rămase în analiză în vederea aprobării finanțării să fie soluționate până la finalul acestui an”, a scris ministrul Culturii, Raluca Turcan pe pagina de facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *