Guvernul a modificat mai multe acte normative în domeniul mediului

Social

Guvernul a modificat mai multe acte normative în domeniul mediului – a fost îmbunătățită legislația privind gestionarea deșeurilor și a fost creat cadrul legal pentru finanțarea Programului ”Săptămâna Verde” din Fondul pentru Mediu.
La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, două acte normative:

• Ordonanța de urgență a Guvernului privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deșeurilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
• Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.
Prin OUG adoptată astăzi se modifică și se completează mai multe acte normative din domeniul mediului:
Astfel, se instituie posibilitatea acordării de finanțare beneficiarului Ministerul Educației, prin alocarea de sume din Fondul pentru Mediu destinate derulării Programului „Săptămâna verde”.

De asemenea, se modifică Ordonanța de urgență nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naționale de împădurire și reîmpădurire prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, prin introducerea în categoria terenurilor eligibile a pajiștilor care nu fac parte din categoria terenurilor agricole cu valoare naturală ridicată, precum și a terenurilor degradate și neproductive agricol, ce necesită ameliorare prin împădurire.

O altă noutate importantă se referă la adoptarea unui sistem de contribuții datorate de către operatorii economici care introduc pe piață ambalaje primare nereutilizabile, care fac obiectul Sistemului de Garanție Returnare Pentru ambalaje. Plata acestor contribuții se va efectua pentru diferența dintre cantitățile de ambalaje primare nereutilizabile corespunzătoare obiectivelor anuale impuse și cantitățile efectiv recepționate. Sumele rezultate se utilizează pentru finanțarea dezvoltării infrastructurii gestionării deșeurilor în vederea atingerii obiectivelor naţionale în domeniu, având la bază strategia stabilită de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.

„Consider că SGR poate fi implementat cu succes numai prin trasarea unui cadru legislativ riguros care să permită evaluarea și perfecționarea actorilor vizați, în speță a producătorilor, prin aplicarea obligației de plată a acestor contribuții de către operatorii economici, astfel încât să fie crescut gradul de conștientizare al importanței îndeplinirii obiectivelor de returnare și să conducă la atingerea obiectivelor naționale în domeniu, impuse de calitatea României de stat membru al Uniunii Europene”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea FECHET.

Au mai fost aduse modificări pentru facilitarea proceselor administrative pentru închiderea depozitelor de deșeuri neconforme care fac obiectul cauzei C-109/22, pentru care România a fost condamnată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Totodată, în cadrul Ședinței de Guvern de astăzi s-au adus modificări și la HOTĂRÂREA pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

În urma modificărilor aduse, producătorii vor fi obligați să înregistreze în Registrul Ambalajelor SGR fiecare tip de ambalaj SGR pus pe piață, iar comercianții sunt obligați să indice valoarea garanției distinct de prețul produsului, atât la raft cât și în documentele fiscale aferente produsului în ambalaj SGR.
Comunicat de presă – Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *