Guvernul canadian va sprijini şi finanţa retehnologizarea reactorului 1 şi construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Politica

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunțat, joi într-o postare pe pagina de facebook că Guvernul canadian va sprijini şi finanţa retehnologizarea reactorului 1 şi construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

“Întâlnirea bilaterală cu Jonathan Wilkinson, Ministrul Resurselor Naturale, din Canada, a fost o ocazie bună să discutăm despre proiectele comune pe care le avem în domeniul energiei, în mod special al energiei nucleare. Am transmis că reabilitarea Unității 1 și Proiectul Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă sunt prioritare, contribuind la asigurarea securității energetice și la realizarea obiectivelor de decarbonizare.

Ambele țări, Canada ca furnizor de tehnologie, și România ca beneficiar, au o responsabilitate uriașă în gestionarea acțiunilor necesare dezvoltării Proiectului Unităților 3 și 4 într-un termen durabil. Ministrul Wilkinson mi-a transmis că avem sprijin și finanțare din partea guvernului canadian pentru retehnologizarea reactoarului 1 și pentru construcția reactoarelor 3 și 4. I-am mulțumit colegului meu canadian pentru suportul acordat și pentru buna colaborare pe care o avem. De asemenea, am discutat și despre importanța deosebită pe care trebuie să o acordăm pregătiii unei noi generații de specialiști în dezvoltarea domeniului nuclear, iar aceasta implică nu numai absolvenți ai facultăților din domeniul fizicii și ingineriei nucleare, ci și din alte domenii conexe, necesare dezvoltării infrastructura instalatiilor nucleare.

De aceea am căzut de acord că este nevoie de o mai mare implicare și cooperare între state, dar și între companii și universități. Pentru că așa cum am mai spus decarbonizare fără energie nucleară nu se poate.”,a precizat Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *