Grupul chinez Huawei Technologies, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii, se aşteaptă ca aproximativ 480 de milioane de gospodării din întreaga lume să aibă acces la servicii broadband 5G în anul 2025, a declarat marţi directorul Huawei responsabil pentru operaţiunile din Brazilia, transmite Reuters.
Cu ocazia unei conferinţe organizate la Sao Paulo, Derrick Sun a dezvăluit că, în conformitate cu prognozele Huawei, în peste 70 de ţări vor fi alocate frecvenţe 5G până în 2021. Până în prezent, 56 de ţări au implementat reţele 5G şi 40 au lansat unele servicii 5G.
Derrick Sun a precizat că în prezent există peste 130 de dispozitive smart din partea unor diferiţi producători, care costă aproximativ 500 de dolari, fiind posibil ca preţurile să înceapă să scadă din a doua jumătate a anului următor.
În România, la începutul lunii octombrie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Eduard Lovin, declara, pentru Agerpres, că pe partea de calendar asumat de către reglementator privind procedura de licitaţie pentru 5G lucrurile sunt respectate, însă este nevoie şi de Hotărârea de Guvern care include preţurile de plecare, act normativ care ar trebui „să iasă în câteva zile, maxim o săptămână”.
ANCOM a anunţat, pe data de 7 iunie 2019, că procedura de licitaţie pentru acordarea resurselor de spectru disponibil în benzile desemnate pentru implementarea tehnologiei de noua generaţie 5G urmează să fie finalizată până pe data de 31 octombrie, iar licenţele de utilizare vor fi acordate până la finalul anului.