IMM ROMÂNIA (Consiliul National al Întreprinderilor Private, Mici și Mijlocii din România) solicită Guvernului României adoptarea cu celeritate a unei ordonanțe de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul:
– prelungirii până la data de 31.12.2025 a perioadei pentru care nu se datorează impozit pe venit şi care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii pentru suma de 300 lei/lună reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor (perioadă pentru care a fost stabilit salariul minim brut la valoarea de 4.050 lei);
– majorarii corespunzătoare a plafonului de 4000 lei, reprezentând venitul brut realizat din salarii şi asimilate salariilor, astfel cum este definit la art. 76 alin. (1)-(3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în baza aceluiaşi contract individual de muncă, pentru aceeaşi lună, exceptând tichetele de masă, respectiv indemnizația de hrană, astfel cum a fost prevăzut prevăzut la art. LXXIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.
Subliniem că menținerea și pe parcursul anului 2025 a sumei de 300 lei/lună reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor pentru care nu se datorează impozit pe venit a fost convenită de Guvern împreună cu partenerii sociali în cadrul Consiliului National Tripartit de majorare a salariului minim pe țară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar.
IMM ROMÂNIA susține neimpozitarea sumei de 300 de lei în scopul creşterii veniturilor nete ale persoanelor care realizează venituri din salarii la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, diminuarea impactului generat de creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor asupra angajaților și reducerea riscului de concedieri ca urmare a restrângerii activității din motive economice.
IMM ROMÂNIA atrage atenția că în cazul neadoptării exceptării de la plata impozitului pentru suma de 300 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025 salariații ar urma să primească un venit net de 2.450 lei față de 2.574 lei, care ar urma să fie primiți dacă se decide prelungirea perioadei si majorarea plafonului pentru cei 300 lei netaxați.