Institutul Francez din România organizează, în anul centenarului său, cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Filmului Francez.
Festivalul are loc în perioada 21 – 31 martie la Bucureşti şi în alte 12 oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş. Peste 100 de proiecţii de film sunt programate în cinematografe şi spaţii culturale alternative.
Tema generală a festivalului în acest an este Vertiges – vertijul și variațiile sale în cinema. Epoca noastră este marcată de schimbare, de o accelerare continuă și de o pierdere a echilibrului, semne specifice vertijului. Publicul este invitat să se cufunde într-un program uluitor, care își manifestă susținerea pentru cinematografia de gen, în special, și celebrează propunerile cinematografice alternative și provocatoare.
Una dintre noutățile festivalului este secțiunea Mauvais genres, ce cuprinde o selecție de filme franceze de gen (films de genre). Festivalul își diversifică experiențele cu care își așteaptă publicul, iar anul acesta găzduiește, în premieră, o sesiune de filme în realitate virtuală, organizată în parteneriat cu CINETic.
Publicul este invitat să se cufunde în universul creat de cinci filme care oferă o varietate de experiențe din punct de vedere al temei, formatului și gradului de interactivitate. Filmele din programul VR sunt recomandate publicului cu vârste de peste 12 ani.
Pe lângă noutățile acestei ediții, festivalul își păstrează și secțiunile tradiționale: Panorama filmelor anului, Competiția tinerelor talente – lungmetraj și Competiția tinerelor talente – scurtmetraj.
În cadrul Festivalului filmului francez 2024 VERTIGES, Institutul francez din România organizează la București o secțiune de filme franceze de realitate virtuală.
VERTIGES VR prezintă o selecție de 5 filme în realitatea virtuală, experiențe captivante și interactive pentru toate categoriile de public cu vârsta de peste 12 ani. Sesiunile VR au loc sâmbătă, 23 și sâmbătă, 30 martie, între orele 10:00 și 19:00.
Rezervarea vă dă dreptul la o oră de vizionare, în acest interval puteți vedea oricare dintre filmele din lista propusă de organizatori.
Bucureşti – 21-31 martie – Cinema Elvire Popesco
Cluj-Napoca – 21-24 martie – Cinema Victoria
Timişoara – 21-24 martie – Cinema Victoria
Iaşi – 21-28 martie – Institutul Francez
Arad – 20-22 martie – Cinema Arta
Braşov – 29-31 martie – Cinemateca Patria
Brăila – 30-31 martie – Palatul Lyra
Constanţa – 28-31 martie – Cinema Jean Constantin
Craiova – 21-24 martie – Inspire Mercur; Inspire VIP Electroputere
Sfântu Gheorghe – 27-30 martie – Cinema Arta by Citiplex
Sibiu – 29-31 martie – Centrul Cultural Habitus Sibiu
Suceava – 27-30 martie – Universitatea Ștefan cel Mare
Târgu Mureș – 28-31 martie – Muzeul Județean Mureș – Secţia de Istorie și Arheologie