Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii examenului naţional de bacalaureat 2024 (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate) în a doua sesiune organizată în acest an.
Sesiunea august 2024 începe joi, 8 august, şi implică, în primă fază, susţinerea probelor de evaluare a competenţelor, potrivit următorului calendar:
8 – 9 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română [proba A]
9 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă [proba B]
12 august: Evaluarea competenţelor digitale [proba D]
13 – 14 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională [proba C].
Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.000 de candidaţi provin din promoţia anului 2024, în timp ce peste 11.500 de candidaţi provind din promoţiile anterioare.
Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situaţiile în care această condiţie nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte şcoli.
Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanţă cu grilele naţionale sau europene (aşadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins).
În aceeaşi manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.
În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Reprezentanţii presei au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale sau în centrele de examen doar cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/fotografii/preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale.
Probele scrise din sesiunea august 2024 se vor desfăşura după următorul calendar:
19 august: Limba şi literatura română – proba E.a)
20 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
21 august: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)
22 august:: Limba şi literatura maternă – proba E.b)
Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 26 august (până la ora 12:00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august.
Reamintim faptul că un candidat este declarat promovat la examenul naţional de bacalaureat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea şi a obţinut, în final, cel puţin media 6. Comunicat de presă – Ministerul Educației