Insula Elba din Italia oferă cazare gratuită pentru turiști dacă plouă, o metodă interesantă de a atrage turiştii în extrasezon.
Autorităţile de pe insulă au lansat o iniţiativă pentru a mulţumi turiştii care au parte de vreme ploioasa. Astfel, aceştia vor primi banii înapoi, dacă plouă prea mult.
Oficiul de turism a anunţat în luna mai programul „Elba no rain”(„Elba Fără Ploaie”) -turiştii care au parte de mai mult de două ore cu ploaie în timpul zilei, în intervalul 10:00 – 20:00 , primesc cazarea gratuit.
Este important de menţionat că nu toate hotelurile au fost de acord cu iniţiativa autorităţilor. Lista cu hotelurile partiipante la iniţiativă poate fi accesată online pe visitelba.info, în limba italiană. Iniţiativa o să ţină până pe 31 mai.
Potrivit site-ului Lonely Planet, vremea pe Elba este imprevizibilă, aşadar este foarte probabil ca unii turişti să se bucure de cazare gratuită, în timp ce alţii nu.
Insula italiană Elba, situată în largul coastelor Toscanei, este un loc idilic pentru a petrece o vacanţă, având plaje frumoase, clădiri cu o arhitectură superbă şi mâncare delicioasă.
Printre atracţii sunt muzeele care atestă exilul lui Napoleon pe această insulă, mai multe podgorii care oferă degustări de vinuri sau un parc marin.
Napoleon a fost exilat pe insula Elba între 4 mai 1814 și 1 martie 1815. În ziua de 4 mai 1814, la vârsta de 45 de ani, Napoleon a pășit pe insula Elba, arborând pe cel mai înalt punct din Portoferraio, steagul său alb cu o diagonală roșie pe care sunt trei albine aurii. Acesta, a rămas drapelul insulei Elba până in ziua de azi.
În fiecare an, pe 5 mai, în toată insula sunt manifestări în cinstea lui Napoleon, iar la Chiesa della Reverenda Misericordia, din Portoferraio, se ține o slujbă special pentru acest eveniment.