Întâlnire de lucru a ministrului Sorin Grindeanu cu omologul italian Matteo Salvini

Politica

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, alături de delegaţie condusă de Prim-ministrul, Marcel Ciolacu, efectuează o vizită de lucru de două zile în Republica Italiană, unde a participat la cea de-a treia şedinţă comună a Guvernelor României şi Italiei, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental precum şi la o serie de întâlniri organizate cu acest prilej.

În contextul vizitei, ministrul Sorin Grindeanu a avut o întâlnire de lucru cu Ministrul italian al Infrastructurii sĚŚi Transporturilor, Matteo Salvini, întâlnire în care oficialii au decis că este oportună implementarea unor proiecte noi, stabilite în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, care să asigure interconectarea rutieră pe ruta Marea Baltică- Marea Neagră- Marea Egee. Drumul de mare viteză Arad-Oradea va fi construit în ţara noastră şi va fi parte a acestei rute.

Un alt subiect de discuţii a vizat dezvoltarea reţelelor TEN-T, acesta reprezentând un scop comun al ambelor ţări ca şi diversificarea rutelor de transport care tranzitează teritoriul Uniunii Europene.
Cu ocazia întâlnirii, ministrul Sorin Grindeanu a subliniat că „în contextul extinderii accelerate a reţelelor de transport din ţara noastră, trebuie respectate angajamentele contractuale din partea firmelor italiene care activează în domeniul infrastructurii. În prezent, România este o piaţă cu o dinamică fără precedent, datorată implementării obiectivelor de infrastructură mare şi, din această perspectivă, orice întârziere poate provoca prejudicii la nivel naţional cu impact pe plan european”.

Agenda discuţiilor celor doi oficiali a abordat şi subiectul sprijinului acordat Ucrainei de România.
Cu această ocazie Sorin Grindeanu a precizat că există „un interes justificat pentru participarea firmelor româneşti, alături de firme din alte state europene, la reconstrucţia acestei ţări, după finalizarea conflictului ruso-ucrainean”.
Rolul şi importanţa Portului Constanţa s-au regăsit ca subiecte în cadrul discuţiilor. Astfel urmează să fie asigurată o conexiune maritimă mult mai eficientă între principalul port de la Marea Neagră şi porturile italiene de la Marea Adriatică (Trieste, Ravenna etc.), care ar facilita tranzitul de mărfuri.

În finalul întâlnirii ministrul Grindeanu a mulţumit părţii italiene pentru sprijinul acordat pentru accesul în Schengen prin frontierele aeriene şi maritime iar ministrul italian Matteo Salvini l-a asigurat pe oficialul român că sprijinul va continua astfel încât să fie accept rapid şi accesul prin frontierele terestre.
Ministrul Sorin Grindeanu a reiterat susţinerea României pentru demersurile Republicii Italiene la nivel european cu privire la denunţarea interdicţiilor impuse de Austria transportatorilor pe Coridorul Brenner (Tirol).

După şedinţa comună a celor două guverne, ministrul Sorin Grindeanu a participat la deschiderea oficială a Forumului economic România-Italia, organizat de Ambasada României în Italia şi de Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale din Italia.
În acest context, ministrul român a prezentat proiectele prioritare pentru infrastructura românească pentru următorii ani, care beneficiază de importante alocări naţionale, dar şi de fonduri europene până în 2027. Este vorba despre investiţii în toate sectoarele de transport.

Ministrul Grindeanu a reiterat deschiderea autorităţilor române faţă de toate companiile cu capacitate tehnică şi financiară, care activează în România sau care sunt interesate să îşi extindă afacerile în ţara noastră, de a se implica proiectele cuprinse în noul Plan de Investiţii şi în Planul National de Redresare şi Rezilienţă.
În acest sens ministrul, Sorin Grindeanu a încurajat implicarea şi prezenţa pe piaţa românească a firmelor serioase, capabile să îşi respecte angajamentele contractuale. Comunicat de presă – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *