Întâlnirile Europene din Transilvania 2024: Speeding up slow fashion

Lifestyle

În 19 aprilie 2024 va avea loc cea de-a 13-a ediţie a Întâlnirilor Europene din Transilvania / Rencontres europeennes de Transylvanie la Cluj-Napoca pe tema modei durabile. Acest eveniment se va desfăşura între orele 10.00 şi 20.00 la Casa Tranzit (str. Bariţiu 16), cu participarea unor invitaţi francezi şi români din domeniul modei sustenabile.

Conform celor mai recente date publicate de Parlamentul European, industria textilă este responsabilă pentru 10% din emisiile de CO2 la nivel mondial, ceea ce reprezintă un procent mai mare decât cel al tuturor zborurilor internaţionale şi al transportului maritim, şi pentru 20% din poluarea globală a apei. În fiecare an, fiecare european aruncă la gunoi în medie 11 kilograme de material textil. Aceste câteva cifre arată amploarea problemelor climatice şi de mediu ridicate de industria modei în prezent.

Pentru a reflecta asupra acestor aspecte, programul evenimentului cuprinde momente diverse: o conferinţă despre principalele mize legate de impactul industriei textile asupra mediului şi a climei şi despre alternativele responsabile din punct de vedere social şi ecologic, un showroom cu vânzare al câtorva mărci slow fashion româneşti, o sesiune de prezentare a celor 9 proiecte identificate în urma apelului la proiecte lansat de Ambasada Franţei la începutul anului şi o ceremonie de acordare a premiilor celor mai promiţătoare 3 proiecte, decise de un juriu format din experţi francezi şi români.

Obiectivele acestui eveniment sunt:
– de a susţine şi a valoriza iniţiativele care au drept scop lupta împotriva derivelor sociale şi ecologice ale industriei fast fashion, împotriva poluării textile şi efectelor acestei industrii asupra mediului.
– de a reflecta asupra politicilor publice care ar putea fi implementate pentru susţinerea acestor iniţiative şi pentru limitarea impactului fast fashion.

– de a întări cooperarea franco-română pe aceste tematici, dezvoltând în acelaşi timp o comunitatea franco-română de actori interesaţi de moda sustenabilă.
Evenimentul este deschis publicului larg. Un showroom, deschis între orele 10.00 şi 20.00 va permite vizitatorilor să descopere iniţiative şi creaţii de modă sustenabilă şi să discute cu cei implicaţi în dezvoltarea acestui domeniu.

Conferinţa va reprezenta ocazia de a aborda mize şi perspective legate de reducerea amprentei de carbon a textilelor, de moda circulară, de transparenţa modurilor de producţie, de construirea unor alternative responsabile şi de formarea profesioniştilor din domeniul modei care să integreze problematicile modei durabile. Ea va permite de asemenea identificarea de piste ale cooperării franco-române pe această temă, pentru a susţine dezvoltarea domeniului modei responsabile la nivel european.

Întâlnirile Europene din Transilvania 2024 sunt organizate de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, USAMV, Fashion Green Hub, Casa Transit, cu susţinerea Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Universităţii Babeş-Bolyai, Federation de la Mode Circulaire, Feeric Fashion Hub, Climato Sfera, Loud Bodies, REDU, IFA Paris, Emmaus Satu Mare, Fashion Revolution, Katty Fashion, Scoala De Dezvatare, Centrul Naţional pentru Producţie şi Consum Durabile, Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *