Învăţământul special din România are programe şcolare

Social

Monica Cristina Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării, a emis ordinul prin care s-au aprobat, pentru prima dată, programele şcolare pentru cele 425 de discipline din învăţământul special.

Aceste programe şcolare pentru învăţământul special sunt elaborate în baza planurilor-cadru aprobate prin ordinul nr. 3.662/2018 şi reprezintă o premieră prin prisma faptului că, faţă de ceea ce exista anterior, acestea sunt concepute ţinând seamă de tipurile de dizabilitate, şi nu de gradele de deficienţă.

Astfel, prin intermediul acestor 425 de programe şcolare, se va urmări parcursul educaţional la nivel preşcolar, primar şi gimnazial pentru copiii cu:

* dizabilităţi intelectuale grave, severe şi/sau asociate;
* dizabilităţi intelectuale moderate, grave, severe şi/sau asociate;
* dizabilităţi senzoriale multiple;
* dizabilităţi auditive;
* dizabilităţi vizuale;
* dizabilităţi locomotorii.

Din cele 425 de programe şcolare aprobate, 71 sunt în limba maghiară. Totodată, au fost elaborate şi programele şcolare pentru elevii din centrele de detenţie, centrele educative şi penitenciare.

Reamintim că, potrivit art. 53 din Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul special dispune de planuri de învăţământ, de programe şcolare, de programe de asistenţă psihopedagogică, de manuale şi de metodologii didactice alternative, adaptate tipului şi gradului de dizabilitate, aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Noile programe vor intra în vigoare începând cu anul şcolar 2021-2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *