Italia a autorizat folosirea primei pastile pentru tratarea COVID 19, arată TVR. Molnupiravir nu se găsește, însă, pentru moment decât în spitalele autorizate. Și Casa Albă a suplimentat precomanda pentru pastila produsă de Pfizer. Livrările vor începe în iunie.
Pacienții care pot urma tratamentul cu promițătoarea pilulă vor fi selectați exclusiv de medicii de familie sau de spitale.
Medicamentul este gratis, nu se găsește în farmacii și, în niciun caz, nu va înlocui vaccinul.
„Molnupiravir este indicat în tratamentul adulţilor care au fost infectaţi de mai puţin de cinci zile,care sunt trataţi la domiciliu şi care au o formă uşoară sau cel puţin moderată, dar care au factori de risc precum boli severe cardiovasculare, respiratorii sau renale, care pot duce la dezvoltarea unor forme severe de COVID 19, a explicat Patrizia Popoli, directoarea Agenției italiene a Medicamentelor, citată de aceeași sursă.
O cutie de Molnupiravir este suficientă pentru tratarea unui pacient.
Se administrează patru pastile dimineața și patru seara.
Potrivit Agenției Italiene pentru Medicamente, medicamentul s-a dovedit eficient prin reducerea riscului de spitalizare sau al decesului cu 30%.
Pastila a fost autorizată pe 22 decembrie și a început deja să fie livrat spitalelor.