Italia

Italia a prelungit starea de urgenţă până pe 15 octombrie 2020

Externe

Parlamentul italian a votat, miercuri, prelungirea stării de urgenţă până pe 15 octombrie, pentru a facilita luarea de decizii de către guvern în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, relatează AFP.

Actuala stare de urgenţă expiră pe 31 iulie şi guvernul se va reuni, cel mai probabil în cursul zilei, pentru a o prelungi oficial până la 15 octombrie.

Senatul italian a votat primul, marţi seară, autorizarea prelungirii stării de urgenţă, iar apoi deputaţii au dat şi ei undă verde acestei decizii miercuri, în jurul prânzului.

„Din păcate, pandemia nu s-a terminat complet astăzi, chiar dacă efectele sunt mai controlate şi limitate geografic”, a declarat şeful guvernului, Giuseppe Conte, în faţa deputaţilor.

Prelungirea stării de urgenţă este deci „o alegere inevitabilă, chiar obligatorie, bazată pe reflecţii pur tehnice”, a adăugat Conte, respingând acuzaţiile de „liberticid” aduse de opoziţia de dreapta.

Şeful guvernului italian a ţinut, de asemenea, să sublinieze că prelungirea stării de urgenţă nu înseamnă o nouă izolare a italienilor, după cum au vehiculat unele mesaje postate pe reţelele sociale.

Italia a plătit un tribut greu pandemiei, cu peste 35.000 de morţi şi peste 246.000 de cazuri de contaminare.

Starea de urgenţă serveşte în Italia în principal la facilitarea şi accelerarea luării deciziilor şi măsurilor menite să combată efectele unui seism, inundaţiilor sau altor catastrofe, în cazul de faţă fiind vorba despre pandemia de COVID-19.Prelungirea stării de urgenţă este deci „o alegere inevitabilă, chiar obligatorie, bazată pe reflecţii pur tehnice”, a adăugat Conte, respingând acuzaţiile de „liberticid” aduse de opoziţia de dreapta.

Şeful guvernului italian a ţinut, de asemenea, să sublinieze că prelungirea stării de urgenţă nu înseamnă o nouă izolare a italienilor, după cum au vehiculat unele mesaje postate pe reţelele sociale.

Italia a plătit un tribut greu pandemiei, cu peste 35.000 de morţi şi peste 246.000 de cazuri de contaminare.

Starea de urgenţă serveşte în Italia în principal la facilitarea şi accelerarea luării deciziilor şi măsurilor menite să combată efectele unui seism, inundaţiilor sau altor catastrofe, în cazul de faţă fiind vorba despre pandemia de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *