Japonia a omologat cocktailul de anticorpi pentru forme uşoare de Covid-19

Externe

Compania farmaceutică elveţiană Roche a anunţat marţi omologarea în Japonia a cocktailului de anticorpi dezvoltat împreună cu laboratorul american Regeneron pentru forme uşoare şi moderate de Covid-19, informează AFP.

Japonia este prima ţară din lume care aprobă acest tratament, care de altfel a primit autorizaţii de urgenţă sau temporare în faţa situaţiei sanitare, a indicat grupul elveţian într-un comunicat.

Cunoscut sub numele de REGEN-COV în Statele Unite, dar folosit Ronapreve în alte ţări, acest tratament care asociază medicamentele casirivimab şi imdevimab a obţinut autorizaţia Ministerului japonez al Sănătăţii pe baza studiilor din faza a III-a care au demonstrat că această combinaţie de medicamente reduce cu 70% internările şi decesele.

Realizate pe pacienţii cu risc ridicat neinternaţi, aceste teste clinice au scos în evidenţă o reducere cu patru zile a duratei simptomelor, precizează Roche în comunicat.

Omologarea în Japonia a fost obţinută urmând o procedură specială pentru situaţii de urgenţă. Această autorizare „aduce speranţă pacienţilor din Japonia care pot acum să aibă acces la acest tratament important”, a declarat Levi Garraway, medic-şef la Roche. „În plus, capacitatea sa a rămas activă contra variantelor emergente, inclusiv Delta, fiind demonstrată de studiile pre-clinice”, a adăugat el.

Compania Roche, numărul unu în oncologie la nivel mondial, s-a asociat cu gigantul american Regeneron în august pentru a dezvolta, fabrica şi distribui această terapie duală în afara SUA. Regeneron se va ocupa de demersurile de omologare în afara teritoriului american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *