Pilotul italian, Kimi Antonelli a devenit la 20 de ani cel mai tânăr campion din istoria Formulei 1, după ce a ocupat poziția a treia în Grand Prix-ul organizat pe circuitul „Hermanos Rodriguez” din Mexico City. Driverul de la Mercedes avea nevoie de o clasare în primii 9 pentru a nu mai putea fi ajuns în clasamentul general, cu patru curse înainte de finalul sezonului. Victoria i-a revenit olandezului Max Verstappen de la Red Bull Racing.
Duel tensionat între piloții Ferrari
Antonelli a plecat al patrulea pe grila de start și nu a riscat nimic, în timp ce în fața lui piloții de la Ferrari, Lewis Hamilton și Charles Leclerc, au fost la un pas de ciocnire după o manevră agresivă a ultimului. În timp ce britanicul, care obținuse primul pole-position de când a venit la Ferrari, rostea vorbe nu tocmai ortodoxe la adresa coechipierului în comunicarea cu boxele, Leclerc era penalizat cu cinci secunde.
Accidentul lui Valtteri Bottas a întrerupt cursa
În ciuda sancțiunii, pilotul monegasc a condus ostilitățile alături de Verstappen, pentru ca în turul 46 oficialii de cursă să arate steag roșu după un accident al finlandezului Valteri Bottas (Cadillac), care a distrus parapetul unui viraj. Minute bune, safety-car-ul a patrulat circuitul în timp ce piloții s-au retras la boxe.
Verstappen a câștigat Marele Premiu al Mexicului
După o lungă așteptare, cursa a fost reluată cu un start de pe loc, cea mai bună plecare având-o Verstappen, urmat îndeaproape de Hamilton, în timp ce Antonelli a urcat pe locul al treilea. Safety-car-ul a intrat din nou în turul 59, după un acroșaj între Lindblad și Piastri, iar la reluarea cursei în regim de viteză ordinea în frunte a rămas neschimbată până la final, în turul 71
Antonelli a depășit recordul lui Sebastian Vettel
La 20 de ani și 68 de zile, Kimi Antonelli i-a suflat titlul neoficial de cel mai tânăr campion din F1 germanului Sebastian Vettel, care avea 23 de ani când se impunea în sezonul 2010 pentru scuderia Red Bull. Antonelli este, totodată, primul italian după mai bine de șapte decenii care triumfă în Formula 1, după Alberto Ascari în 1953.
Până la cursa din Mexic, Antonelli câștigase 9 din cele 18 Grand Prix-uri disputate, surclasându-și astfel adversarii și a contribuit decisiv la un nou titlu al constructorilor pentru scuderia Mercedes.
