lady gaga

Lady Gaga nu se mai căsătorește cu Christian Carino

Lifestyle

Lady Gaga și iubitul ei, Christian Carino, s-au despărțit după aproximativ doi ani de relație, un inel de logodnă pe deget și o nuntă programată.

„Nu a funcționat. Relațiile se termină uneori. Nu a fost vorba despre o dramă”, a declarat un reprezentatnt al starului pop, pentru revista People.

Prima dată Lady Gaga și Christian Carino au fost văzuti împreună, în februarie 2017, la concertul Kings of Leon. Un an mai târziu, în octombrie 2018, Lady Gaga a confirmat că s-a logodit cu Christian Carino.

Primele speculații despre despărțirea celor doi, au fost la premiile Grammy, unde Lady Gaga a venit fără Christian și fără inelul de logodnă pe deget.

Christian Carino, care este și impresarul ei, nu a fost prezent la Grammy, deşi artista pop a fost însoţită de acesta la toate evenimentele anterioare. De asemenea, Gaga nu i-a mulţumit lui Carino când a ţinut discursul după ce piesa ei „Shallow“ a câştigat premiul pentru “Cea mai bună interpretare a unui duet pop”.

O altă dovadă că relația dintre cei doi a luat sfârșit a venit de Ziua Îndrăgostiților, când Lady Gaga a publicat o fotografie a noului ei tatuaj – un tribut adus piesei la La Vien En Rose, pe care cântăreața a intrepretat-o în pelicula A Star Is Born – și din nou, Christian Carino nu este nici măcar menționat.

Anterior, cântăreaţa a fost logodită cu actorul Taylor Kinney (37 de ani), de care s-a despărţit în anul 2016, după şapte ani de relaţie.
Carino a fost agentul mai multor vedete, precum Justin Bieber, Amber Heard, Christina Aguilera, Simon Cowell, Miley Cyrus şi Jennifer Lopez. A fost căsătorit cu Brooke Baldwin, în perioada 1997 – 2013, cei doi având împreună două fiice.

Următoarea ocazie în care o vom vedea pe Lady Gaga va fi la Oscar, duminică, unde va interpreta piesa Shallow, cântecul datorită căruia a intrat în cursa pentru premiu, pentru cea mai bună melodie originală. Gaga a fost nominalizată și la categoria “cea mai bună actriță în rol principal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *