Localităţi din 31 de judeţe primesc finanţare pentru 49 de noi proiecte de infrastructură

Politica

„Este necesar ca toţi cetăţenii să beneficieze de servicii publice de calitate, care să răspundă nevoilor de bază din comunităţi. De aceea, Programul Anghel Saligny este important nu doar prin prisma fondurilor alocate, ci prin tot ceea ce reuşeşte să facă la nivelul comunităţilor locale. Este un program extrem de util pentru dezvoltarea României şi care generează rezultate vizibile în toată ţara”, a precizat, astăzi, ministrul Adrian-Ioan Vestea, cu ocazia semnării a 49 de noi contracte de finanţare.

Contractele, în valoare totală de 628.923.186,32 de lei, au fost semnate la sediul MDLPA, împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, şi urmăresc reabilitarea infrastructurii rutiere, înfiinţarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi a celor de canalizare, modernizarea staţiilor de epurare şi construirea de poduri.

Programul Naţional de Investiţii” Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de reţele de alimentare cu apă, 17.000 km de reţele de canalizare, 2.000 km de drumuri judeţene şi 15.000 km de drumuri locale, precum şi 104 obiective de investiţii, preluate din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuţie a gazelor naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *