Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua Naţională a Franţei.
„14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, este o zi de sărbătoare şi pentru noi. Patria libertăţii şi a unei mari civilizaţii de care suntem îndrăgostiţi de secole, Franţa este ţara care i-a primit şi i-a găzduit pe români încă de la începutul secolului al XIX-lea. Aceasta este ţara în care generaţii de cărturari, artişti, savanţi şi oameni de stat români au studiat, au descoperit Europa luminilor şi a Revoluţiei, şi-au găsit prieteni printre cele mai ilustre figuri ale culturii şi politicii, au fost protejaţi de persecuţii şi au găsit răspuns şi încurajări în lupta lor pentru modernizarea României.
Pentru toate suntem recunoscători Franţei, dar mai ales îi purtăm o mare iubire, care a rezistat chiar şi în vremurile cele mai grele. Limba franceză este şi pentru noi una dintre cele mai importante limbi ale culturii, Parisul este şi un oraş românesc în care traseele memoriei ne poartă pe urmele atât de multor oameni mari ai ţării noastre, istoria Franţei şi a României sunt îngemănate”, a scris, miercuri, Orban pe pagina sa de Facebook.