emmanuel macron

Macron avertizează că SUA nu vor mai proteja Europa „mult timp”

Actualitate Externe

Președintele francez Emmanuel Macron a estimat, joi, că Statele Unite nu vor mai proteja Europa „mult timp” și și-a exprimat regretul față de „nebunia” unor lideri care ar putea conduce la război, potrivit France Presse.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu elevi ai școlii franco-cipriote din Nicosia.

„Provocarea pentru Europa noastră este să fie mai puternică şi mai independentă, pentru că SUA nu ne vor mai proteja mult timp”, a afirmat Macron.

El a făcut referire la mai multe contexte internaționale, menționând Groenlanda, situația din Iran și războiul din Ucraina.

„S-a văzut asta bine în cazul Groenlandei, în ceea ce se petrece astăzi în Iran şi puţin în ceea ce se petrece în Ucraina”, a adăugat președintele francez, după ce a fost întrebat de o elevă ce pot face tinerii pentru promovarea păcii.

Macron a subliniat că Europa a fost construită pe ideea că Statele Unite vor asigura protecția pe termen lung, însă acest lucru nu ar mai fi garantat pentru generațiile viitoare.

„Ei sunt încă acolo, este formidabil, sunt aliaţi, dar Europa s-a construit în ideea că Statele Unite ne vor proteja pentru totdeauna. Pentru generaţia voastră, cred că aceasta nu va mai fi valabil”, a spus el.

Șeful statului francez a pledat pentru o mai mare suveranitate europeană, în special în domeniul apărării și tehnologiei.

„Dacă mâine nu mai suntem capabili să ne protejăm singuri pentru apărarea noastră, dacă toate soluţiile noastre tehnologice sunt la mâna altora, poţi să spui orice vrei, dar nu vom mai avea de ales”, a avertizat Macron.

În discuția cu tinerii, Emmanuel Macron i-a încurajat să caute înțelegerea reciprocă și să privească spre viitor, subliniind că pacea depinde și de noile generații.

„Războiul se naşte din neînţelegeri, din lipsa de comunicare sau din nebunia anumitor conducători şi, uneori, a unor popoare care cred că securitatea lor va veni din distrugerea vecinului”, a spus președintele francez.

El a mai afirmat că lipsa speranței poate alimenta conflictele.

„Iubeşte războiul cel care nu mai speră nimic. Când îţi place viitorul, nu ai niciun chef să faci război”, a adăugat Emmanuel Macron, fără a face referire la nume de lideri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *