Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a decis, luni, 3 august 2020 ca purtarea măştii de protecţie să devină obligatorie în zona pietonală a Centrului Vechi al Capitalei, în pieţe, târguri, staţii STB şi CFR, potrivtit unui comunicat de presă, de pe site-ul: b.prefectura.mai.gov.ro.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în unanimitate următoarele măsuri:
•Participarea CFR Călători SA în calitate de membru cu drepturi depline in cadrul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
• Instituirea obligativității purtării măștii de protecție potrivit normelor legale în vigoare, în perimetrul pietonal din Centrul Vechi delimitat de următoarele artere de circulație: Splaiul Independenței – Calea Victoriei –Strada Doamnei– Bulevardul I.C.Brătianu.
•Instituirea obligativității purtării măștii de protecție, potrivit normelor legale în vigoare, în piețe, târguri și expoziții pe întreaga durată a programului de funcționare a acestora.
•S-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție, potrivit normelor legale în vigoare, în zonele de așteptare a mijloacelor de transport în comun (stații STB, stații și peroane CFR, autogări).
•Totodată, pentru organizatorii de evenimente sau spectacole în aer liber se instituie obligația de a pune la dispoziția participanților măști de protecție și obligația participanților de a purta masca de protecție, potrivit normelor legale în vigoare, pe toată durata de desfășurare a acestora, de la accesul și până la ieșirea din zonă.
Măsurile adoptate prin Hotărărea nr. 13/2020 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, intră în vigoare de la data aducerii la cunoștința publicului prin orice mijloc, se arată în comunicat.