Mesajul Preşedintelui Klaus Iohannis – transmis cu prilejul Zilei Forţelor Terestre

Politica

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis marţi, 23 aprilie 2024, un mesaj cu prilejul Zilei Forţelor Terestre. Mesajul a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, Consilier de Stat – Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT, în cadrul ceremoniei militare organizate la Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României, Parcul Tineretului din Bucureşti.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Ziua Forţelor Terestre, pe care o sărbătorim ca în fiecare an, simbolic, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă, marchează celebrarea celei mai importante componente a Armatei României şi a sistemului naţional de apărare.

Încă de la momentul constituirii, la mijlocul secolului al XIX-lea, Forţele Terestre au fost implicate în toate evenimentele militare majore care au definit dezvoltarea României ca stat modern şi ataşat valorilor europene şi euroatlantice, iar sacrificiile făcute rămân în conştiinţa colectivă a naţiunii noastre.
De aceea, în această zi îi omagiem pe veteranii de război şi din teatrele de operaţii şi îi comemorăm pe toţi cei care, cu preţul vieţii, au făcut posibile independenţa şi reîntregirea ţării, precum şi pe cei care s-au jertfit în toate zonele de conflict în care România a fost prezentă alături de aliaţi.

Militarii Forţelor Terestre participanţi la misiuni internaţionale au dovedit că România este pregătită şi merită să facă parte din marea familie euroatlantică şi au contribuit prin profesionalismul lor la consolidarea, timp de 20 de ani, a profilului ţării noastre în NATO.

Astăzi, Forţele Terestre, alături de celelalte categorii de forţe şi structuri ale Armatei, sunt în măsură să desfăşoare întreaga gamă de misiuni în zonele de interes ale României şi ale aliaţilor, la pace, în situaţii de criză şi pe timp de război. De asemenea, participă la sprijinirea autorităţilor civile în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi la îndeplinirea angajamentelor internaţionale, la care ţara noastră este parte.

În condiţiile perpetuării crizei de securitate din regiunea Mării Negre, cauzate de invadarea militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă, Forţele Terestre, împreună cu celelalte structuri ale Armatei României şi contingente aliate din ţara noastră, demonstrează unitatea de acţiune a NATO în asigurarea securităţii şi stabilităţii regionale şi euroatlantice.

Evoluţiile pe termen lung ale mediului de securitate impun necesitatea adaptării semnificative a întregii Armate, iar Forţele Terestre trebuie să constituie parte a acestui proces şi să fie în măsură să răspundă oportun şi eficient la noile provocări, din ce în ce mai complexe şi diversificate.
România este şi va continua să fie un aliat activ şi implicat în consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO şi un pilon de stabilitate la nivel regional şi euroatlantic.

Vom continua să alocăm 2,5% din PIB pentru Apărare, din care peste 25% pentru programele majore de înzestrare. Dotarea cu mijloace de luptă moderne, alături de intensificarea procesului de instruire în cadru naţional şi aliat, precum şi implementarea unor măsuri de creştere a motivaţiei personalului din sistemul militar trebuie să reprezinte priorităţi şi în perioada următoare.

Dragi militari din Forţele Terestre,
Vă încurajez ca, şi în continuare, să daţi dovadă de profesionalism şi abnegaţie în îndeplinirea misiunilor pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii, alături de aliaţii şi partenerii noştri, contribuind astfel la asigurarea apărării României şi la creşterea prestigiului ţării noastre la nivel regional şi euroatlantic.
Vă felicit pentru modul în care vă îndepliniţi misiunile încredinţate şi vă urez „La mulţi ani!”!
Departamentul Comunicare Publică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *