Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit luni, 27 iunie 2022, pe Secretarul General al Ligii Statelor Arabe (LSA), Ahmed Aboul Gheit, aflat în vizită la Bucureşti, informează MAE într-un comunicat de presă.
„În cadrul întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat interesul crescut al României pentru consolidarea şi diversificarea cooperării cu LSA, evidenţiind foarte bunele relaţii pe care ţara noastră le are în mod tradiţional cu statele arabe şi profilul activ al României, dezvoltat de-a lungul timpului, în principalele dosare vizând Orientul Mijlociu.
Ministrul Bogdan Aurescu şi Secretarul General al LSA au discutat şi despre consolidarea cooperării dintre Uniunea Europeană şi Liga Statelor Arabe în domenii de interes reciproc, inclusiv din perspectiva evenimentelor comune (reuniunea ministerială şi Summitul UE-LSA) preconizate a se desfăşura pe parcursul acestui an şi al celui viitor.
Secretarul General al LSA a exprimat satisfacţia faţă de cooperarea foarte bună cu România, precum şi deschiderea pentru continuarea acestei colaborări, inclusiv în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
De asemenea, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind evoluţiile de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, între care dosarele crizelor prelungite (Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Siria, Libia, Yemen, Liban), exprimând interesul de a intensifica dialogul în vederea armonizării eforturilor ce vizează identificarea unor măsuri viabile care să deblocheze şi să avanseze soluţionarea lor.
În cadrul discuţiilor cu privire la Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Secretarul General al LSA a exprimat aprecierea deosebită faţă de poziţia principială fermă şi echilibrată adoptată, în mod tradiţional, de România pe acest dosar.
Totodată, discuţia a prilejuit un schimb aprofundat de opinii cu privire la consecinţele agresiunii ilegale, neprovocate şi premeditate a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, perspectivele pentru viitor şi efectele asupra stabilităţii regionale şi globale, inclusiv în ceea ce priveşte securitatea alimentară şi energetică. A subliniat ferm necesitatea sprijinirii Ucrainei, ca stat victimă a războiului de agresiune al Rusiei.
Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat pe larg poziţia şi evaluarea României asupra actualei situaţii de securitate şi a riscurilor instabilităţii lanţurilor de aprovizionare şi a creşterii preţurilor la alimentele care provin din Ucraina, ca efect al blocadei ruse în Marea Neagră, precum şi al atacurilor ţintite asupra capacităţilor agricole ale Ucrainei.
Şeful diplomaţiei române a prezentat în detaliu măsurile luate de Guvernul României, subliniind ajutorul multidimensional acordat pentru facilitarea tranzitului cetăţenilor ucraineni şi străini, precum şi pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni care au rămas, temporar, în România. Totodată, şeful diplomaţiei române a prezentat sprijinul acordat de România pentru a facilita exporturile de produse alimentare din Ucraina, cu referire în special la transportul de cereale, inclusiv prin utilizarea capacităţilor logistice româneşti feroviare şi portuare, în special prin Portul Constanţa”, se arată în comunicat.