Ministrul Educației și Ministrul Sănătății – noile reguli din ordinul comun privind funcționarea școlilor

Actualitate

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au prezentat vineri, 14 ianuarie, într-o conferință de presă, noile reguli din ordinul comun privind funcționarea școlilor odată cu începerea semestrului al doilea, ca urmare a hotărârii CNSU de joi seară.

“Ne-am decuplat atât de rata de incidență a infectărilor cât și de rata de vaccinare a personalului din învățământ. În prezent, dată fiind specificitatea variantei Omicron, s-a propus, s-a analizat schimbarea modului de abordare către gradul de încărcare a mediului spitalicesc. Pragul este de 75%, un prag care nu este atins în niciunul dintre judeţele României în prezent. Din perspectiva educaţiei, luni, toate şcolile şi toate grădiniţele din România vor putea să funcţioneze cu prezenţă fizică”, a declarat Ministrul Educației.

Tototodată ministrul a mai precizat că: “Cea de-a doua schimbare este a suspendării activităţii cu prezenţă fizică în fiecare clasă din şcoală sau în fiecare grupă din grădiniţă atunci când sunt trei cazuri de infectare în 7 zile consecutiv. Se păstrează regula intrării în online a întregii școli atunci când cel puțin jumătate din numărul de clase au activitatea fizică suspendată. Suspendarea activitatii fizice in clase se face prin decizia Consiliului de administratie al scolii. Suspendarea activitatii fizice la nivelul întregii unități de învățământ se face prin decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Regulile se aplica unitar la nivelul fiecărui județ, cu excepția regiunii București- Ilfov, care vor fi tratate împreună.

Ziua de referință va fi ziua de joi, iar săptămâna nu se va fragmenta sau dacă se va ajunge în situația în care se va depăși gradul de 75% și se va trece în online, acel online se va păstra pentru toată săptămâna.”

“Aceste schimbări sunt detaliate în ordinul comun ministrul Sănătăţii- ministrul Educaţiei care a fost semnat şi trimis la Monitorul Oficial, urmează să se publice în maxim 2-3 ore, în care sunt clarificate absolut toate aspectele ce ţin de funcţionarea şcolilor atât din perspectiva educaţiei, cât şi sanitară. (…)”, a susţinut ministrul Educaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *