Ministrul ungar al apărării – “Cei care vor să atragă NATO în război vor să declanşeze un război mondial”

Externe

Cei care vor să atragă NATO în război vor să declanşeze un război mondial, a declarat marţi, la Budapesta, ministrul apărării Kristóf Szalay-Bobrovniczky, la conferinţa Consiliului Atlantic Ungar (MAT), potrivit MTI.

MAT a organizat o conferinţă internaţională intitulată „Securitatea europeană: viitorul atlantismului şi autonomia europeană în materie de apărare”, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a fondării NATO şi a celei de-a 25-a aniversări a aderării Ungariei la NATO.

În prezentarea sa, Kristóf Szalay-Bobrovniczky a subliniat: “Ungaria este membră a Alianţei de 25 de ani şi, prin urmare, are dreptul să aibă o opinie, iar opinia ei este că cea mai importantă prioritate este pacea. În privinţa războiului ruso-ucrainean ar trebui făcut tot posibilul pentru a se obţine cât mai repede încetarea focului şi trecerea la tratative de pace”.

El a adăugat că Ungaria, un aliat de lungă durată, un membru activ şi angajat al NATO, face tot posibilul pentru a-şi dezvolta forţele armate, motiv pentru care şi-a triplat bugetul pentru apărare în ultimul deceniu, ajungând la 2% din PIB.

Ministrul a subliniat: fără forţe armate naţionale suverane şi puternice, „NATO nu are sens”, de aceea consideră foarte esenţial ca toate ţările să îşi dezvolte forţa armată. Acesta a mai spus că NATO a reuşit să se adapteze la situaţia politică globală schimbată, dovedind astfel că este capabilă şi potrivită pentru rolul pentru care a fost creată în urmă cu 75 de ani, poate asigura o descurajare eficientă în faţa ameninţărilor actuale şi protecţia împotriva acestora.

De asemenea, el a afirmat că Ungaria încearcă în mod activ să modeleze mediul internaţional, astfel problema apărării va fi o prioritate absolută pentru preşedinţia UE în a doua jumătate a anului. Guvernul ungar este angajat în politica de securitate şi apărare comună a UE şi consideră important ca obiectivele stabilite în această politică să fie realizate, iar capacitatea de reacţie militară a Europei să crească.

Ministrul a declarat: avem nevoie de o Europă capabilă să garanteze singură securitatea cetăţenilor săi, bazându–se pe state naţionale puternice şi suverane şi pe o industrie europeană competitivă în domeniul apărării. În locul creării blocurilor avem nevoie de conectivitate, de o Europă care – mai bine mai devreme decât mai târziu – să includă şi Balcanii de Vest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *