Municipiul București conduce atât înTopul exporturilor, cât și al importurilor, pe județe

Social

Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică privind Evoluția schimburilor comerciale ale României pe județe, la 31 octombrie 2022, firmele cu sediul social în municipiul București au exportat mărfuri în valoare de 15,3 miliarde euro, reprezentând 19,9% din exportul României în primele 10 luni ale anului 2022, depășind cu 37% valoarea realizată în perioada similară din 2021, medie superioară creșterii exportului românesc în perioada respectivă (25,8%). În perioada analizată, ponderea municipiului București în exportul României a crescut cu 1,6 puncte procentuale. În primele 10 luni din 2022, firmele din București au exportat mai mult cu 46,4% comparativ cu perioada similară din 2020, rezultând că tendința de majorare din 2021 s-a intensificat în 2022.

Municipiul București a fost urmat în acest Top de județele: Timiș cu o pondere de 9,1% din exportul României, Argeș – 6,7%, Brașov – 4,6%, Ilfov – 4,3%, Arad – 4,0%, Dolj – 3,7%, Alba – 3,5%, Sibiu -3,4% și Prahova – 3,2%. Ponderea acestor 10 structuri administrative în exportul României a fost de 62,4%, în timp ce restul de 32 județe au însumat doar 37,6%.

Principalele grupe de mărfuri exportate de firmele cu sediul social în București au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora, produse minerale, produse ale regnului vegetal, produse ale industriei chimice, metale comune și articole din acestea, produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun și înlocuitori de tutun prelucrați, aceste 6 grupe deținând o pondere de 76,7% din exportul firmelor bucureștene.

La import, concentrarea este și mai mare, astfel firmele cu sediul social în Municipiul București au înregistrat o valoare de 33,6 miliarde euro, deținînd o pondere de 31,9% din importul României în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022, reprezentând o majorare cu 33%, față de aceeași perioadă din 2021. Municipiul București a fost urmat în acest Top de județele: Ilfov – 9,0%, Timiș – 6,5%, Argeș – 3,9%, Constanța – 3,7%, Prahova – 3,4%, Cluj – 3,3%, Brașov – 3,2%, Arad – 2,7% și Alba – 2,4%. Ponderea acestor 10 județe în importul României a fost de 70,0%, în timp ce restul de 32 au însumat 30%.

Ca structură a mărfurilor importate de firmele cu sediul social în București, principalele grupe care se regăsesc în statistica perioadei analizate au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora, produse ale industriei chimice, produse minerale, metale comune și articole din acestea, produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun, vehicule, aeronave, vase și echipamente de transport, care au deținut o pondere de 71,4% din exportul firmelor bucureștene.

Agregând datele de mai sus rezultă că firmele bucureștene au derulat în primele 10 luni ale anului 2022, operațiuni de comerț internațional în valoare de 48,9 miliarde euro, reprezentând 26,8% din comerțul exterior al țării noastre. Pe locul 2 s-a situat județul Timiș cu o pondere de 7,6%, iar pe 3, județul Ilfov cu 7,0% .
Biroul de Presă al CCIB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *