NASA aniversează 25 de ani de la începerea construcţiei Staţiei Spaţiale Internaţionale

Externe

Agenţia spaţială americană NASA a celebrat împlinirea a 25 de ani de la debutul lucrărilor de construcţie a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), în cadrul unei ceremonii desfăşurate miercuri, transmite agenţia DPA.

Directorul executiv adjunct al NASA, Bob Cabana, şi managerul de programe de pe ISS, Joel Montalbano, au petrecut aproximativ o jumătate de oră la telefon cu astronauţii şi cosmonauţii staţionaţi în prezent pe ISS – şapte bărbaţi şi femei din SUA, Danemarca, Japonia şi Rusia.

Miercuri s-au împlinit 25 de ani de când au fost cuplate primele două module ale staţiei, Unity şi Zarya. Modulul rusesc Zarya fusese lansat în spaţiu cu aproximativ trei săptămâni înainte.
Cabana a fost primul american care a pătruns în interiorul ISS. „Nu-mi vine să cred că astăzi se împlinesc 25 de ani de când am luat (modulul) Zarya şi l-am unit cu Unity. Absolut fantastic”, a declarat el în timpul ceremoniei.
De la acel moment, avanpostul uman orbitează în jurul Pământului de 16 ori pe zi, la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri.

ISS este un proiect comun al agenţiilor spaţiale din Rusia, Canada, Japonia, Europa şi SUA, lansat ca proiect internaţional după sfârşitul Războiului Rece.
După conectarea primelor două module, ISS a crescut constant şi are în prezent mărimea unui teren de fotbal, cu şase dormitoare, două băi, o sală de sport şi o fereastră panoramică.
Călătorii spaţiali au efectuat cercetări în acest laborator spaţial fără întrerupere din anul 2000.
Costurile totale au depăşit cu mult 100 de miliarde de dolari.

În pofida lucrărilor de întreţinere, renovare şi modernizare, tehnologia ISS nu mai este de ultimă generaţie. În mod constant sunt raportate avarii, defecţiuni, scurgeri şi alte probleme. În plus, actuala situaţie politică globală nu uşurează operarea ISS.

Există un consens pe scară largă asupra faptului că ISS ar putea fi în continuare operată în comun până în jurul sfârşitului deceniului. După aceea, staţia spaţială ar putea fi lăsată să se prăbuşească în mod controlat în Oceanul Pacific.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *