NATO

NATO cere Rusiei să distrugă un tip de rachetă

Externe

Alianţa Nord-Atlantică a cerut, marți, Rusiei să distrugă, până în august, noua rachetă pe care a dezvoltat-o încălcând prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), avertizând că în caz contrar aceasta se va confrunta cu o reacţie mult mai hotărâtă din partea Alianţei în regiune, potrivit Reuters.

Miniştrii apărării din ţările membre NATO se vor reuni, mâine, la Bruxelles, pentru a examina eventualul răspuns ce ar urma dat Rusiei dacă ea refuză să se conformeze Tratatului INF semnat în 1987, din care SUA au ameninţat să se retragă în luna august, după un preaviz de şase luni.
Rusia are la dispoziţie doar cinci săptămâni pentru a „salva tratatul”, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cursul unei conferinţe de presă, avertizând că în caz contrar răspunsul NATO „va fi unul defensiv, echilibrat şi coordonat”.

„Îndemnăm Rusia să adopte calea responsabilă, dar nu am văzut niciun indiciu că Rusia ar intenţiona să o facă”, a declarat secretarul general al NATO. „Va trebui să răspundem!”, a avertizat el, refuzând să ofere mai multe detalii.

Rusia a avertizat, luni, împotriva unei crize a rachetelor comparabilă cu cea din Cuba din anul 1962 în cazul în care SUA s-ar decide să readucă în Europa rachete cu rază intermediară de acţiune.

Tratatul INF, considerat un pact fundamental pentru securitatea europeană, prevede eliminarea tuturor rachetelor de croazieră, balistice americane şi ruse cu lansare terestră, având o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.

Washingtonul acuză Moscova de încălcarea pactului prin dezvoltarea noii sale rachete Novator 9M729 (SSC-8, în codificarea NATO), fapt negat de Moscova, care susţine că noua rachetă nu depăşeşte raza de acţiune de 500 km, reproşând la rândul său SUA desfăşurarea de elemente ale scutului antirachetă în Europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *