Tenismanul sârb Novak Djokovic a anunţat marţi că nu îşi poate apăra titlul la Turneul Campionilor de la Torino, la care participă cele mai bune opt rachete ale lumii, din cauza unei accidentări, scrie EFE.
Tenismanul sârb Novak Djokovic a anunţat marţi că nu îşi poate apăra titlul la Turneul Campionilor de la Torino, la care participă cele mai bune opt rachete ale lumii, din cauza unei accidentări, scrie EFE.
‘Este o onoare să mă calific la Turneul Campionilor de la Torino. Mi-am dorit foarte mult să fiu acolo, dar din cauza unei accidentări nu voi fi disponibil săptămâna viitoare. Îmi cer scuze tuturor celor care plănuiau să mă vadă. Le doresc tuturor jucătorilor un turneu grozav. Ne vedem curând”, a scris sârbul pe Instagram, fără a preciza natura accidentării.
Djokovic, 37 ani, şi-a încheiat practic sezonul întrucât Serbia nu s-a calificat la turneul final al Cupei Davis de la Malaga, la care spaniolul Rafael Nadal se va retrage oficial din tenis. El ocupă locul cinci în clasamentul ATP şi locul şase în ATP Race.
”Nole” şi-a făcut ultima apariţie la turneul demonstrativ Six Kings Slam de la Riad cu o victorie împotriva lui Nadal în meciul pentru locurile 3-4. Nu a mai jucat într-un meci oficial de la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, la care a pierdut în finală în faţa lui Jannik Sinner.
Sârbul, care a câştigat un singur titlu în acest sezon, aurul olimpic la JO 2024, singurul care îi lipsea din palmares, a suferit o accidentare de menisc la Roland Garros, dar apoi a ajuns în finală la Wimbledon, unde a pierdut împotriva lui Carlos Alcaraz.
În finala Turneului Campionilor de anul trecut, Djokovic s-a impus în finală contra lui Sinner, câştigând al şaptelea său trofeu în această competiţie.
După acest anunţ, norvegianul Casper Ruud, australianul Alex De Minaur şi rusul Andrei Rublev au obţinut ultimele bilete pentru Turneul Campionilor de la Torino (10-17 noiembrie), la care se calificaseră deja italianul Jannik Sinner, germanul Alexander Zverev, spaniolul Carlos Alcaraz, rusul Daniil Medvedev şi americanul Taylor Fritz.