O nouă ediţie Cotroceni Summer School – la Muzeul Naţional Cotroceni

Lifestyle

Muzeul Naţional Cotroceni organizează, în perioada 18 iulie – 11 august 2023, între orele 10:00 -12:00/13:00, a patra ediţie a Cotroceni Summer School, un proiect de educaţie non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani.

Pe parcursul a patru săptămâni, copiii sunt invitaţi să participe la ateliere creative de educaţie pentru patrimoniu, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material şi imaterial al Muzeului Naţional Cotroceni, dezvoltându-şi, în acelaşi timp, abilităţile de comunicare şi de interacţiune, spiritul artistic şi creativitatea.

Cele patru ateliere se vor desfăşura, fiecare, pe parcursul a 4 zile, timp de 4 săptămâni. În cadrul acestora participanţii vor descoperi, cu ajutorul trainerilor specialişti ai Muzeului Naţional Cotroceni, câte o meserie specifică muzeului: cercetător, ghid, curator sau restaurator. Fiecare modul va avea un număr maxim de 20 de participanţi (numărul minim este de 6 persoane).

Cele 4 ateliere se vor desfăşura astfel:
– Atelierul de cercetare – 18 – 21 iulie
– Atelierul de ghidaj – 25 – 28 iulie
– Atelierul de curatoriat – 1 – 4 august
– Atelierul de restaurare – 8 – 11 august

Participarea la ateliere este contra cost şi se face prin completarea formularului de înscriere, disponibil pe site-ul Muzeului Naţional Cotroceni, la secţiunea Proiecte culturale/Proiecte educaţionale/Cotroceni Summer School IV. Înscrierile încep pe 4 iulie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *