Olaf Scholz – Europa trebuie să accelereze reducerea dependenţei de importurile de combustibili din Rusia

Externe

Europa trebuie să-şi accelereze eforturile de a-şi reduce dependenţa de importurile de combustibili din Rusia, în contextul celei mai recente crize, a afirmat vineri cancelarul german Olaf Scholz, transmite Reuters.
„Toţi împreună suntem foarte, foarte bine pregătiţi pentru provocarea dificilă legată de importurile de combustibili din Rusia”, le-a spus jurnaliştilor oficialul în a doua zi a reuniunii liderilor UE de la Bruxelles.

Acesta este motivul pentru care la început blocul comunitar nu a impus doar sancţiuni contra cărbunelui şi petrolului rusesc, ci a lucrat la ajustarea infrastructurii, astfel încât statele europene să poată importa gaze şi din alte ţări, a adăugat Scholz.

El a declarat: „Acesta este un efort pe care trebuie să-l accelerăm şi să-l extindem acum – şi, desigur, este legat de dificultăţi majore, dar ne sprijin unii pe alţii”.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a şocat Germania şi pe aliaţii săi din Uniunea Europeană care au decis să adopte o transformare radicală a politicii energetice, astfel încât blocul comunitar să îşi reducă dependenţa de importurile de combustibili fosili din Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *