SUA-iran

Pakistanul se oferă să găzduiască ceremonia semnării unui acord Iran-SUA

Externe

Guvernul pakistanez a declarat joi că speră într-un acord iminent între Iran şi Statele Unite şi s-a oferit să găzduiască ceremonia semnării unui pact menit să pună capăt actualei crize din Golful Persic, potrivit EFE.

“Islamabadul este optimist în ceea ce priveşte un acord între SUA şi Iran şi se aşteaptă ca acesta să se întâmple în curând”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe pakistanez, Tahir Andrabi, într-o conferinţă de presă.

Andrabi a subliniat că Pakistanul ar saluta o soluţionare a conflictului dintre cele două părţi, indiferent de locul în care va fi finalizată. “Dacă se va ajunge la un acord în Pakistan, ar fi o onoare pentru noi”, a declarat el.

Detalii despre negocierile unui posibil acord SUA- IRAN

Întrebat despre detaliile tehnice ale negocierilor, purtătorul de cuvânt a evitat să facă referire la dimensiunile documentului, indicând că “nu poate spune dacă proiectul de acord va avea o pagină sau mai mult”.

Acest demers al Pakistanului vine după ce preşedintele american Donald Trump a suspendat operaţiunea militară “Proiectul Libertate”, care viza escortarea în siguranţă a navelor în Strâmtoarea Ormuz.

Relatări privind suspendarea operaţiunii

Conform relatărilor NBC, decizia lui Trump a fost o consecinţă a refuzului Arabiei Saudite de a permite utilizarea bazelor şi a spaţiului său aerian, în urma nemulţumirii Riadului faţă de lipsa de coordonare la începutul manevrelor.

Explicaţiile lui Donald Trump

Trump a justificat suspendarea planului invocând o cerere explicită din partea Pakistanului de a acorda prioritate unei propuneri de pace transmise de Teheran. Preşedintele SUA a declarat, de asemenea, săptămâna aceasta că există discuţii “foarte bune” cu Iranul şi că este “posibil să se ajungă în curând la un acord”.

Evoluţii recente şi informaţii din presă

Site-ul Axios a relatat că Washingtonul aşteaptă un răspuns iranian în următoarele 48 de ore cu privire la punctele cheie pentru o încheiere definitivă a conflictului care a început pe 28 februarie. Cu toate acestea, nu există nicio confirmare oficială a unui astfel de acord în acest moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *