Peste 184 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru îmbunătăţirea serviciilor educaţionale

Social

Peste 184 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru îmbunătăţirea serviciilor educaţionale, sociale şi culturale, reabilitarea energetică şi promovarea spiritului antreprenorial
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 14 noi contracte de finanţare, în valoare totală de 184.451.831,75 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat de MDLPA.

Dintre acestea, opt proiecte vizează îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale şi socio-culturale, precum şi creşterea eficienţei energetice în următoarele localităţi:

– municipiul Bârlad (jud. Vaslui), pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale, educaţionale şi recreative, va beneficia de suma de 28.044.676,84 lei;

– oraşul Însurăţei (jud. Brăila) va beneficia de 26.638.639,42 lei pentru construirea unui centru cultural pentru tineret şi modernizarea unor străzi;

– comuna Ogra (jud. Mureş), pentru schimbarea destinaţiei unui dispensar în centru comunitar integrat, va beneficia de 739.800,16 lei;

– oraşul Luduş (jud. Mureş) va beneficia de 1.640.958,50 lei pentru creşterea eficienţei energetice în clădiri rezidenţiale situate pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 19;

– judeţul Vrancea, pentru reabilitarea energetică a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din municipiul Focşani, va beneficia de 2.720.211,75 lei;

– municipiul Miercurea Ciuc (jud. Harghita) va beneficia de 6.225.323,84 lei pentru reabilitarea termică a trei blocuri de locuinţe, în vederea ridicării performanţei energetice;

– municipiul Sfântu Gheorghe (jud. Covasna), pentru lucrări de reabilitare termică a blocului de locuinţe 7 (sc. A şi B), situat pe Strada Libertăţii, va beneficia de suma de 1.227.801,34 lei;

– satul Teliţa din comuna Frecăţei (jud. Tulcea) va beneficia de 23.923.564,42 lei pentru consolidarea, restaurarea şi valorificarea Bisericii Mari – „Monument istoric” şi realizarea lucrărilor conexe aferente.

Alte şase proiecte au ca obiectiv creşterea competitivităţii unor firme, prin extinderea capacităţii de producţie şi diversificarea activităţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *