Polonia va lansa în curând  un program de achiziții de submarine

Externe

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat miercuri că Polonia intenționează să lanseze un program de achiziții de submarine în 2023, transmite Reuters.
Polonia şi-a crescut cheltuielile militare după ce Rusia a invadat Ucraina vecină în februarie 2022, guvernul de la Varşovia angajându-se să dubleze efectivele armatei şi să cheltuiască 4% din PIB pentru apărare în 2023.
“Începem implementarea programului ‘Orka’. În acest an, plănuim să lansăm procedura vizând achiziţia de submarine împreună cu transferul tehnologiilor necesare”, a declarat ministrul la conferinţa Defence24Day.
Blaszczak a mai spus că licitaţia va fi ”lansată în curând” şi că Ministerul Apărării va furniza în scurt timp informaţii cu privire la numărul de submarine şi echiparea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *