Portofino este una dintre cele mai interesante destinații de vacanță din Italia. Pe vremuri a fost un sat locuit inițial de pescari, dar care în timp s-a transformat într-o stațiune a eleganței italiene.
Situat pe coasta Liguriei între Golful Tigullio și Golful Paradis, Portofino oferă o experiență unică și de neuitat datorită priveliștilor incredibile și a atracțiilor numeroase care derivă din prezența Imperiului Roman. Portofino este o combinație armonioasă între istorie, artă, cultură,tradiții, mare și peisaje uluitoare unde domnește luxul și eleganța.
Renumit pentru frumusețea și farmecul său cu clădiri colorate în stil ligurian, pentru celebra sa piață și pentru micul său port, unde iahturilede lux sunt acostate, Portofino este frecventat de turiști (și VIP-uri) din toată lumea.
Printre cele mai interesante atracții se numără:
Piazzetta din Portofino – situată în fața portului mic (unde veți vedea mereu bărci și iahturi luxoase) este simbolul stațiunii și este vizibilă din aproape fiecare punct. Al sta’iunii. Toate străzile secundare șerpuiesc din această piață. În jur, sub arcade, veți găsi cele mai cochete baruri, restaurante, buticuri, cluburi și magazine exclusiviste, dar și multe magazine mici și tarabe de artizanat unde puteți găsi obiecte foarte drăguțe fără a cheltui o avere. Via Roma – drumul care duce la port, este cea mai aglomerată și plină de magazine și restaurante. Dar și pe piață și pe faleză există tot felul de magazine, precum și expoziții de pictură și galerii de artă. Așadar, Piazzetta din Portofino este unul dintre primele lucruri pe care le veți vedea odată ce ajungeți în Portofino, precum și punctul de plecare al vizitei;
Castelul Brown – situat în centrul golfului Portofino, castelul datează din 1557. Până în secolul al XIX-lea a fost folosit pentru apărarea militară a atacurilor sarazine din Liguria, iar mai târziu a fost cumpărat de consulul englez Brown și a fost transformat într-o reședință de vară elegantă. Astăzi, castelul este deschis vizitatorilor. Interiorul găzduiește mobilier original, un perete cu ferestre în stil gotic, și mobilier arhitectural din marmură.
Castelul este înconjurat de o grădină mediteraneană plină de flori, trandafiri și pergole. Terasa castelului este locul unde sunt organizate diverse evenimente, expozitii de artă, petreceri și nunți. Din acest punct panoramic vă puteti bucura de o priveliște superbă asupra Golfului Tigullio. La castel se poate ajunge făcând o scurtă plimbare (aproximativ zece minute) pornind de la Piazzetta, urcând spre Biserica San Giorgio, în direcția Farului;
Biserica San Giorgio – un important lăcaș de cult catolic, în stil baroc care datează din anul 1154. În interiorul bisericii se găsesc rămășițele trupului lui San Giorgio;
Biserica San Martino – datând din secolul al XII-lea este cea mai veche și mai importantă biserică din Portofino. Este caracterizată de fațada cu dungi orizontale gri și gălbui. Exteriorul este în stil romanic lombard, în timp ce interioarele sunt în stil baroc și este pline de fresce și picturi;
Museo del Parco (Muzeul Parcului ) – creat la începutul anilor 1980 este un muzeu în aer liber care se se află pe terenul unei grădini magnifice, pe diferite terasamente cu vedere la mare. Muzeul găzduiește sculpturi aparținând unor artiști importanți cunoscuți la nivel internațional. Este un loc preferat de pasionații de natură și artă care pot admira aici 130 de sculpturi, dar pot vizita și o grădină luxuriantă cu vedere la debarcaderul Portofino;
Farul Portofino – poziționat pe vârful extrem al promontoriului, oferă o vedere uluitoare asupra unei porțiuni de mare unde delfini și cetacee sunt adesea observate. Fste situat la aproximativ 1 km de mica piață Portofino și pote fi vizitat. Vederile de la Lounge Bar sunt minunate, unde vă puteți bucura de aperitive, băuturi, cafele și platouri cu mezeluri și brânzeturi.
În apropiere de Portofino se găsesc niște golfuri cu plaje splendide, ideale pentru a vă bucura de puțină liniște și relaxare: Golful Cannone, Golful Paraggi și Golful Niasca.
Golful Cannone – un golf mic, cu apă cristalină si plaja umbrită, ideală pentru cei care nu vor să stea prea mult sub soare;
Golful Niasca – o plajă liberă, cu nisip, înconjurată de vegetație mediteraneană care oferă multă umbră, mai ales după-amiaza. Este plaja potrivită pentru cei care iubesc activitățile în aer liber.De aici puteți face o excursie cu caiacul, în cadrul căreia, pe lângă distracție puteți observa întreaga coastă dintr-un punct de vedere absolut privilegiat. De asemenea, este un loc în care puteți înota în deplină siguranță și puteți face snorkeling, întrucât navigația este interzisă;
Golful Paraggi – cu plajele sale de nisip și marea limpede este un golf foarte sugestiv, cu multe servicii disponibile, ideal pentru cei care preferă confortul.
Există și o a patra plajă – Olivetta, un golfuleț minuscul la care se poate ajunge pe poteca care duce la Far.
Împreună cu Santa Margherita Ligure și Camogli, Portofino formează Parcul Natural Regional Portofino, o zonă naturală protejată, care se întinde pe o pe o suprafață 80 de kilometri unde puteți face drumeții într-o zonă cu vegetație tipic mediteraneană, formată din castani, aluni, pini și măslini.
Viața de noapte este șic și elegantă, iar acest lucru o face o destinație preferată pentru VIP-uri și turiștii bogați. Portofino este renumit pentru cluburile sale exclusiviste și viața de noapte unde șampania și cocktailurile sunt vedetele meniurilor. Pe lângă petrecerile organizate în vile private sau pe iahturi, barurile portului găzduiesc numeroase petreceri tematice care durează până în zori. Dacă sunteți în căutarea discotecilor, cea mai frecventată de tineri este Covo di Nordest, la câțiva km de Portofino.
În ceea ce privește gastronomia, Portofino oferă mâncăruri tradiționale liguriene făcute cu pasiune și cu o notă de modernitate și rafinament, în special pe bază de fructe de mare și pește proaspăt. Specialitatea lor este „risotto Gemelli”. Ca în orice oraș din Liguria, focaccia domnește și aici.
Printre alte preparate delicioase se numără: pastele cu pesto, supa de legume, minestrone alla genoveze, pansotti cu sos de nuci, ravioli cu stocfish, cod în usturoi și caponul slab. De asemenea, printre produsele tipice găsiți și sosul Portofino – un sos deosebit a cărui rețetă s-a transmis din generație în generație, alcătuit di roșii, legume, si pesto. Alte două produse tipice din Portofino sunt cireșele Camogline, mici, rotunde și foarte gustoase, în timp ce mărul Limonina este un măr deosebit care crește în această zonă și care se caracterizează prin culoarea verzuie și aroma ușor acrișoară.
Cât privește cazarea, în Portofino găsiți hoteluri de lux cu servicii impecabile, dar destul de scumpe. Dacă bugetul nu vă permite puteți să alegeți să vă cazați într-unul din satele din apropiere precum Santa Margherita Ligure, Rapallo sau Camogli care oferă o gamă largă de hoteluri, pensiuni și apartamente cu prețuri pentru toate buzunarele.
Pentru a ajunge la Portofino cu avionul, cele mai apropiate aeroporturi sunt situate în Genova, la 45 km, Pisa la 150 km, Milano Malpensa la 220 km.
Portofino nu are gară, cea mai apropiată este în Santa Margherita Ligure. Cea mai recomandată modalitate de a ajunge la Portofino este să luați trenul din Genova până la Santa Margherita Ligure (unde ajungeți în 50 de minute) și apoi să vă continuați drumul cu un autobuz sau cu un taxi până la Portofino.