Premierul Florin Cîțu – la dezbaterea online „Plafonare versus compensare”

Politica

Premierul Florin Cîțu a participat, joi la dezbaterea online „Plafonare versus compensare – Soluția salvatoare pentru tema momentului: facturile la energie și gaze naturale”, organizată de DC News Media Group.

Florin Cîţu: „Bună ziua! Mulţumesc pentru invitaţie şi felicitări pentru inițiativă, este una foarte bună. E bine să avem aceste dezbateri. Noi am mai prezentat deja câteva dintre soluţii şi îmi pare bine că dumneavoastră puneţi acolo „Plafonare versus compensare” – s-ar putea să fie ambele, s-ar putea să fie doar compensare. Am început cu o analiză, pentru a înţelege exact ce s-a întâmplat.

Dumneavoastră spuneţi că a fost o liberalizare făcută haotic, eu spun că a fost o liberalizare care a venit prea târziu şi a venit într-un moment în care preţurile creşteau în toată Europa şi de aceea s-au suprapus aceste două lucruri, dar, în acelaşi timp, pe lângă această liberalizare, sunt şi elemente structurale pe care le-am observat. În primul rând, această trecere de la producţia de energie poluantă, cum are România, folosind cărbune, către energie verde.

Anul acesta ştiţi bine că am închis o mină în zona Hunedoara, care nu mai era profitabilă, dar producea ceva. Asta este un aspect. Dar nu s-au făcut investiții ani de zile și capacitatea de producţie nu a crescut. Anul acesta am importat în mare parte energie, când preţurile au crescut în toată Europa, bineînțeles că și noi am importat la aceleași prețuri. Deci sunt mai mulţi factori.

De aceea, am spus că ceea ce vorbim astăzi sunt soluții pe termen foarte, foarte scurt, adică pentru această iarnă. A trebuit să găsim un mecanic care să intre normal pentru astfel de situaţii, în așa fel încât să nu fie nevoie să dăm ordonanță de fiecare dată când avem astfel de situaţii excepţionale, să avem un mecanism care intră în vigoare. Vom găsi această formulă cu compensarea, poate putem să o facem printr-un voucher care, de fiecare dată când prețurile cresc, să intre acest mecanism în vigoare; voi avea o discuție cu toate partidele politice responsabile din Parlamentul României, că mai sunt și iresponsabili, despre o strategie care să ducă către independența energetică a României sau să asigure securitatea energetică a României. Vreau să avem clar acești, să-și asume toate partidele politice responsabile această strategie.

Ştiţi foarte bine, avem acest memorandum cu Statele Unite, prin care vom construi încă două reactoare – 3 şi 4 , iar reactorul 1 se va reface, dar să ştiţi că nu ajunge. Avem nevoie de mai multă producţie de energie ca să ajungem la acest obiectiv pe care eu îl vreau, acela de independenţă energetică.

Pentru toate acestea, avem nevoie de investiții, în special acest sector; în același timp, trebuie să facem și tranziția de la producţie de energie care poluează către o energie verde. Provocările sunt majore nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă, dar beneficiile pe termen lung sunt foarte bune pentru toți cetățenii și merită aceste investiții”, a declarat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *