Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a prezentat în Parlament – măsurile de relansare economică

Actualitate Politica

Premierul Ludovic Orban a prezentat, luni, în Parlament, măsurile de relansare economică și a anunțat că Guvernul pregătește un plan de reconstrucție a economiei pe baze sănătoase.

“În ceea ce privește zecile de mii de firme cărora nu li se suspendă plata creditelor, există ordonanță de urgență emisă de guvern care este în vigoare și care permite companiilor să își amâne plata ratelor. Ordonanța de guvern emisă de guvernul pe care îl conduc privind suspendarea plății ratelor pe o perioadă de până la nouă luni, până la sfârșitul anului, prevede cea mai largă adresabilitate a măsurii, comparativ cu celelalte țări europene, și permite celui mai mare număr și de companii, și de persoane fizice, să apeleze la această facilitate, de suspendare a plății ratelor.

În ceea ce privește sectorul HoReCa, chiar acuma vin de la o întâlnire cu sectorul HoReCa, în care am stat de vorbă cu niște oameni care înțeleg realitățile și care, în ciuda unor declarații pe care le-au dat în spațiul public, au înțeles deschiderea la dialog a Guvernului pe care îl conduc și am stabilit o serie de lucruri pe care să le facem în continuare. Noi deja am făcut lucruri: impozitul special, care este plătit de HoReCa, nu a fost plătit în această perioadă și nu va fi plătit în continuare. Prin ordonanță de urgență am dat un imbold autorităților locale să scutească de la plata taxei de ocupare a domeniului public și să reducă impozitul pe clădiri sau taxa pe clădire în cazul în care clădirile sunt închiriate sau concesionate din spații publice.

De asemenea, am oferit un mare ajutor – și aici vă spun că peste 120.000 de angajați din sectorul HoReCa au beneficiat de plata șomajului tehnic. Dar aș vrea să mă refer mai puțin la trecut și mai ales în fața unui antevorbitor care are ochelari de cal și nu vrea să vadă realitatea.

Eu am să mă refer la viitor, pentru că important este cum reclădim economia românească și, mai ales, cum o reclădim sănătos. Până acum a fost aplicat un model de creștere economică care s-a bazat pe stimularea creșterii economice prin creșterea artificială a cererii, a consumului, un model care are limite, un model care ne-a dus la grave dezechilibre economice, un model care ne-a adus la o stare de dependență a economiei românești inclusiv în domenii fundamentale, cum este agricultura, de importuri, pentru că n-a existat niciodată un plan, așa cum vrem noi să îl punem în practică, și anume un plan care se bazează pe un principiu simplu: ce se poate produce în România trebuie produs în România, iar guvernul trebuie să fie partenerul oricărui investitor care vrea să realizeze în România investiții care să genereze cu adevărat producție în România(…)

Punem la punct o schemă de garantare a creditelor care nu pot aplica pentru IMM Invest. La ora actuală sunt aproape 5.000 de credite aprobate, nu vă mai luați după unul și altul. O schemă de ajutor de stat pentru investițiile „greenfield”. Am indentificat resurse pentru a genera programe pentru susținerea investițiilor mici și mijlocii, 2 miliarde de euro. Realizarea unui fond de investiții, pe model polonoez, care a folosit enorm. Un fond de investiții adevărat.

Ne gândim inclusiv la scheme de ocupare, programe ample de ocupare a forței de muncă disponibilizate. 800.000 de români sunt în căutarea unui loc de muncă și trebuie să folosim toate instrumentele, inclsuiv pentru cei care reangajează și readuc la muncă oamenii aflați în șomaj tehnic”, a declarat Ludovic Orban, în Plenul Parlamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *