Premiul Nobel

Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice 2019

Social

Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a acordat, luni, Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice profesorilor Abhijit Banerjee, Esther Duflo şi Michael Kremer, specializaţi pe economia dezvoltării, care au primit prestigiosa distincţie pentru abordarea lor experimentală, în domeniul atenuării sărăciei globale.

„Laureaţii de anul acesta au introdus o nouă abordare pentru a obţine răspunsuri serioase privind cele mai bune metode de a lupta împotriva sărăciei globale. Cercetările lor au îmbunătăţit considerabil capacitatea noastră de a lupta împotriva sărăciei globale, care este acum un domeniu de cercetare înfloritor”, se arată într-un comunicat al Academiei Suedeze.

Michael Kremer a realizat primele experimente în Kenia anilor 90 unde a căutat să amelioreze rezultatele şcolare. Esther Duflo şi Abhijit Banerjee au utilizat acelaşi procedeu dar în India. Comitetul Nobel a estimat că „aceste experienţe au arătat clar că a ţinti elevii cu cele mai mari dificultăţi este o măsură eficientă, atât pe termen scurt cât şi mediu”. Aceste lucrări au avut un impact notabil. 5 milioane de copii indieni au beneficiat de aceste programe de sprijin educaţional.

Fiecare premiu Nobel este însoţit de un cec în valoare de 9 milioane coroane suedeze (aproximativ 830.000 de euro).

Potrivit tradiţiei, premiile Nobel vor fi înmânate ca în fiecare an în timpul unei ceremonii oficiale, care va avea loc pe 10 decembrie, dată la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Singurul premiu care nu figurează în testamentul inventatorului suedez Alfred Nobel, premiul ”ştiinţelor economice în memoria lui Alfred Nobel” a fost creat în 1968 de către Banca Suediei, cu ocazia marcării a 300 de ani de la înfiinţarea acesteia şi a fost decernat pentru prima oară anul următor.

În 2018, premiul le-a fost atribuit americanilor William Nordhaus şi Paul Romer pentru lucrări cu privire la creşterea ecpnimică durabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *