Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi joi, 3 noiembrie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.
“Vizita se desfășoară în cadrul dialogului bilateral dinamic, la nivel înalt, din ultimii ani. Cei doi șefi de stat vor aborda propuneri de consolidare a relației bilaterale și a cooperării economice și sectoriale, cu accent pe stimularea investițiilor și pe identificarea unor noi domenii de colaborare.
Cei doi Președinți vor avea și un schimb de opinii cu privire la temele de actualitate de pe agenda internațională, cu accent pe evoluția războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populația ucraineană și refugiați, implicațiile conflictului în plan energetic, precum și în planul securității alimentare globale. Pe agenda discuțiilor se va afla și cooperarea româno-elvețiană în plan multilateral, inclusiv din perspectiva viitorului mandat al Elveției de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pe care îl va exercita în perioada 2023-2024.
Din perspectiva agendei europene, va fi abordat cadrul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană, precum și contribuția elvețiană la fondul de coeziune al UE, prin acordarea celei de-a doua tranșe financiare destinate reducerii disparităților economice și sociale în cadrul UE. Cu ocazia vizitei Președintelui Confederației Elvețiene la București, va avea loc și semnarea Acordului-cadru româno-elvețian prin care va fi operaționalizată cea de-a doua tranșă financiară elvețiană pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul UE.”, se arată în comunicat.