CSAT

Președintele Iohannis a anunțat că a convocat CSAT pentru măsuri legate de coronavirus

Social

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, într-o conferință de presă, la Platul Cotroceni, că va convoca miercuri CSAT pentru măsuri legate de coronavirus.

“Astăzi avem două teme, coronavirus și procedurile din Parlamentul României. Având în vedere interesul extrem de crescut pentru evoluția coronavirusului în Europa, voi începe cu acest subiect și, după cum știți, lucrurile s-au schimbat rapid în ultimele zile în ceea ce privește numărul de cazuri de persoane infectate cu coronavirus în Europa, în special în Italia.

Situația din Peninsulă a generat și generează în continuare multă îngrijorare, inclusiv în rândul cetățenilor români, lucru ușor de înțeles, date fiind legăturile foarte strânse pe care le avem cu această țară și comunitatea importantă de români care trăiește în Italia, inclusiv, din păcate, în zonele puternic afectate.

Eu sunt în contact permanent cu instituțiile responsabile ale statului pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă în zonele aflate în carantină și în care locuiesc români.

Vreau să fiu foarte clar, nu avem niciun caz de coronavirus înregistrat în România până în prezent, dar va trebui să fim pregătiți dacă lucrurile evoluează negativ.

Ca atare, am decis să convoc Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru miercuri, 26 februarie, ora 14.00, pentru o informare privind măsurile concrete privind monitorizarea și managementul unor potențiale cazuri de infecție cu noul coronavirus, precum și strategia de combatere a unei potențiale epidemii de coronavirus la nivel național.

Autoritățile române au luat măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea cu acest virus, dar trebuie să insiste pe măsurile de comunicare eficientă și informare corespunzătoare a populației.

Fac un apel la calm către cetățeni și îi îndemn să se informeze corect, să fie vigilenți și să respecte normele de igienă și sfaturile pe care le oferă medicii pentru a se proteja.

Fac în aceeași măsură și un apel la mass-media să evite senzaționalul și știrile cu impact emoțional ridicat, care pot genera și amplifica sentimentul de panică în rândul populației.

Nu în ultimul rând, fac un apel la politicieni să nu speculeze această situație în mod oportunist. Am observat deja mai multe luări de poziție prin care unele persoane dau dovadă de iresponsabilitate, făcând declarații alarmiste de natură să sperie cetățenii.

Le cer să înceteze imediat cu această atitudine!”, a spus șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *